Igor Ceaika preia conducerea Rossotrudnicestvo: Decretul a fost semnat de Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe șeful Rossotrudnicestvo, Evgheni Primakov, și l-a numit în această funcție pe adjunctul acestuia, Igor Ceaika, care a condus cunoscutele „Case Ruse” din zeci de state și se află sub sancțiuni internaționale, inclusiv pentru sprijinirea unor structuri politice și culturale proruse în Republica Moldova.
Rossotrudnicestvo este agenția federală a Rusiei responsabilă de „cooperare umanitară internațională” și de susținerea „compatrioților care locuiesc în străinătate”. Decretul privind demiterea lui Evgheni Primakov, fost jurnalist și deputat în Duma de Stat, și înlocuirea acestuia cu Igor Ceaika a fost publicat luni, 27 aprilie, pe portalul oficial rus de informații juridice, intrând în vigoare imediat.
Deutsche Welle notează că Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika, a devenit cunoscut în urma unei anchete publicate în 2015 de opozantul rus Aleksei Navalnîi, care a vizat afacerile și proprietățile sale. Autorii materialului au legat procurorul general și cei doi fii ai săi de lideri ai grupărilor criminale organizate din Kuscevskaia.
Ulterior, serviciul federal Rosreestr a modificat datele despre proprietarii imobililor menționați în anchetă: „Artiom Ceaika” a devenit „LSDU3”, iar „Igor Ceaika” — „ЙФЯУ9”. În 2022, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva lui Igor Ceaika pentru implicarea în treburile interne ale Republicii Moldova, în „lista neagră” fiind menționat și numele său alternativ „ЙФЯУ9”.
În 2023, și Uniunea Europeană l-a inclus pe Igor Ceaika pe lista sancțiunilor din cauza influenței sale în regiunile de interes geopolitic pentru Rusia. Pe aceeași listă figurează și foști politicieni condamnați penal în Republica Moldova, precum Vlad Plahotniuc, Ilan Șor și Marina Tauber. Recent, UE a extins aceste sancțiuni până în aprilie 2027.
Potrivit publicației Nokta, Igor Ceaika administrează afaceri în domeniul gestionării deșeurilor, cu contracte de miliarde în capitala rusă, în regiunea Moscova și zonele învecinate, prin operatorul „Khartya”. Printre partenerii săi se numără Alexandru Dodon, fratele fostului președinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon. Împreună dețin companiile „Промышленный экологический оператор” (Operator Industrial Ecologic) și „Archplay Development”.
În 2022, pe 22 februarie, cu două zile înainte de începerea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Igor Dodon a lansat oficial proiectul „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, care funcționa deja din 2021. Atunci el a afirmat că „Igor Iurievici Ceaika este gata să sprijine implementarea proiectelor la Chișinău”.

Menționăm că Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău, cunoscut drept Russkiy Dom (Casa Rusă), deschis în 2009 și finanțat de Rossotrudnicestvo, va fi închis în vara anului 2026, după ce Parlamentul Republicii Moldova a denunțat, prin votul din 27 octombrie 2025, acordul dintre guvernele celor două state privind funcționarea centrelor culturale.
Uniunea Europeană califică Rossotrudnicestvo drept „principala agenție de stat care proiectează puterea soft a Kremlinului și influența sa hibridă, inclusiv promovarea conceptului Russkiy Mir”.
CITIȚI ȘI: