Semnal de alarmă în R. Moldova: Peste jumatate din decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare

Mai bine de jumătate din totalul deceselor din Republica Moldova sunt cauzate de bolile cardiace sau ale aparatului circulator. Specialiștii dau un semnal de alarmă și spun că numărul cazurilor este în continuă creștere, inclusiv în rândul tinerilor.

De cele mai multe ori, pacienții ajung prea târziu la medic, când intervenția nu mai este posibilă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Insuficienței Cardiace, au fost organizate activități informative, menite să crească gradul de conștientizare în rândul populației.
Tatiana Olteanu, din orașul Călărași, este internată de o săptămână la Institutul de Cardiologie din Chișinău.
„Am stat la Călărași și după m-au îndreptat aici și nu puteam să merg doi pași. Până acum parcă era totul normal, nu mă durea inima, nu mă durea nimic, dar anul acesta s-a agravat. Și stresul, și modul de viață. Acum pot să ies și în coridor puțin, însă atunci nu puteam, făceam doi pași și gata”, povestește pacienta.

Și Maria Lefter se confruntă cu probleme cardiace de mai mulți ani.
„Primele simptome, am prins a ameți, amețeam și când am căutat să verific tensiunea, era mărită - 180. Mi-au schimbat medicamentele, una, alta și s-a mai regulat, explică femeia.
Potrivit medicilor, numărul persoanelor care suferă de insuficiență cardiacă este în creștere. Alarmant este faptul că, în ultima perioadă, aceste afecțiuni apar tot mai frecvent și în rândul tinerilor.
„Acum observăm o incidență mult mai înaltă la persoanele tinere, mai ales că au multiple comorbidități ca obezitatea, diabetul zaharat. Ca recomandări, pentru fiecare persoană, ar fi controlul anual la medicul de familie, investigații simple, o analiză generală de sânge, electrocardiograma, menționează medicul cardiolog Natalia Botnari.

La Dispensarul Cardiologic a fost lansat un punct mobil de informare, unde oamenii sunt consultați gratuit privind factorii de risc și pot primi recomandări din partea specialiștilor.
„- Ce vârstă aveți dumnevoastră? - 62. - Știți ce greutate aveți?”
„Ar trebui fiecare să se adreseze la medici, să verifice toate problemele pe care le au”.
„Sufăr de tensiune arterială din 2020 și în 2022 m-am adresat la medic aici și de atunci, patru ani de zile a mers bine. Acum am făcut o criză și m-am gândit că a trecut mult timp de când nu m-am examinat”.
De Ziua Internațională a Insuficienței Cardiace, în cadrul instituției medicale a fost organizat și un flashmob.
„Prin aceste evenimente, ne propunem să facem apel la medici, pacienți, colegi, pentru a le atrage atenția asupra factorilor de risc cardiovascular, care în mare parte sunt modificabili”, subliniază Daniela Bursacovschi, președinta Asociației de Insuficiență Cardiacă.

Potrivit Ministerului Sănătății, în țara noastră sunt peste 700 de mii de cetățeni care suferă de afecțiuni cardiovasculare.
CITIȚI ȘI: