Social

Somități mondiale ale Matematicii vin la Chișinău: Elevii mai au trei zile să se înscrie la școala de vară APEXScientific

Programul internațional pentru viitorii lideri în cercetare, APEXScientific, ajunge în Republica Moldova. Elevi talentați, olimpici la Matematică, vor fi ghidați de somități de talie mondială în cadrul unei școli de vară organizate la Chișinău în perioada 26 iulie – 15 august.

Programul APEXScientific (Academic Program of Excellence) a fost derulat pentru prima dată în România, în anul 2024, și s-a bucurat de un succes remarcabil.

Cercetătorul Daniel Funeriu, ministru al Educației în România în perioada 2009–2012, a declarat, în platoul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1, că programul, lansat inițial ca unul de excelență în Matematică, a fost extins în 2025 și la Chimie, fiind destinat elevilor talentați, „poate cei mai buni la nivel mondial” în domeniile studiate.

În acest an, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova, programul Apex Mathematics va fi organizat în Republica Moldova și va reuni tineri talentați din întreaga lume. Până la încheierea selecției candidaților mai sunt trei zile.

Profesorii implicați sunt personalități de prestigiu ale științei mondiale. Printre aceștia se numără Olivier Schiffmann, de la Universitatea Paris-Saclay – instituție clasată pe primul loc la nivel mondial în domeniul Matematicii – și Siarhei Finski, de la École Polytechnique. Daniel Funeriu afirmă că acesta este unul dintre cele mai bune programe de acest tip la nivel global.

„Rar se întâmplă ca elevilor de liceu să le predea laureați ai Premiului Nobel sau oameni care sunt la un asemenea nivel”, a subliniat cercetătorul.

Selecția este una riguroasă, bazată strict pe competență. Candidații trebuie să rezolve un set de probleme extrem de dificile, posibil chiar mai dificile decât cele de la olimpiadele internaționale, spune Daniel Funeriu.

La edițiile anterioare au participat tineri din Coreea de Sud, Canada, Statele Unite, Franța, Israel, Ucraina și România. Republica Moldova a fost reprezentată de Marius Cerlat, olimpic la Matematică.

În contextul accesului tot mai larg la informație, rolul școlii se schimbă radical: profesorii nu mai trebuie să se limiteze la predarea cunoștințelor existente, ci să le ofere elevilor și o atitudine potrivită față de ceea ce încă nu este cunoscut.

„Vrem să avem tineri care creează. Și atunci e important ca, încă de mici, să fie obișnuiți să inoveze, să gândească dincolo de ceea ce le spune un manual, dincolo de ceea ce găsesc pe pe internet și ăsta este un lucru, aș spune, fundamental”, a remarcat cercetătorul.

În cadrul programului Apex Mathematics, în fiecare dimineață, o personalitate marcantă a științei le va preda tinerilor concepte care, potrivit lui Daniel Funeriu, depășesc uneori chiar nivelul studiilor de master.

„Vor fi probabil vreo 50 de tineri la acest curs magistral dimineața, iar după-amiază, în grupuri de câte cinci, vor aprofunda ceea ce au făcut dimineața cu doctoranzi și alți profesori. Fiecare grup are propria lui dinamică. De obicei, începe pe la ora 14:00 și se termină în jurul orei 20:00 – atât sunt de pasionați acești tineri”, a menționat fostul ministru al Educației din România.

La București, ediția APEXScientific din acest an va include programul APEX Chemistry, care se va desfășura în perioada 23 iulie–12 august. Tinerii vor participa la trei săptămâni de instruire intensivă în Chimie, activitățile incluzând practică în laborator, cercetare avansată și dezvoltare academică.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult