Politic

Experți: Direcția diplomației române față de Chișinău nu este afectată de criza politică de la București

În pofida instabilității politice generate de adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, experții subliniază că strategia diplomației de la București rămâne neschimbată. Pentru Chișinău, acest fapt reprezintă o garanție că sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova este unul constant și structural.

Parteneriatul strategic dintre cele două state este „imunizat” în fața crizelor politice interne, susține directoarea Europuls România, Tana Foarfă. Potrivit expertei, sprijinul este asigurat atât de aparatul tehnic ministerial care continuă să funcționeze la nivel legislativ și prezidențial, cât și de consensul existent la nivelul Parlamentului European.

„În Parlamentul European, indiferent de partidele politice și aici mă refer la cele principale care până acum s-au aflat la guvernare au demonstrat sprijin pentru Republica Moldova, indiferent de afilierea lor politică. Și apoi, bineînțeles, avem Consiliul de miniștri, Consiliul UE, unde România are o prezență prin Guvernul României, dar Guvernul nu înseamnă un singur om. Înseamnă mai mulți miniștri și acolo eu cred că nu vor exista într-un fel riscuri ca România să nu continue să sprijine parcursul european al Republicii Moldova din niciun punct de vedere”, a declarat Tana Foarfă la Moldova 1.

Aceeași idee este susținută și de politologul român Cristian Pîrvulescu, care subliniază că sprijinul României pentru Republica Moldova este un proiect imun la schimbările Executivelor de la București. Cu referire la instabilitatea politică de peste Prut, analistul susține că orice impact negativ asupra parcursului european al Chișinăului, este exclus.

„Criza politică de la București nu va afecta acest proces de integrare europeană a Republicii Moldova. Nu există în momentul de față între partidele proeuropene de la București nicio divergență în ceea ce privește sprijinirea Moldovei. Nu există niciun risc ca România să nu sprijine în continuare R. Moldova, indiferent cum se va numi primul-ministru și oricine va fi acesta. Nu este exclus să fie chiar cineva care în momentul de față se află în R. Moldova”, a concluzionat Cristian Pîrvulescu, pentru postul public de televiziune.


Criza politică în țara vecină a fost declanșată pe 20 aprilie, când PSD, partidul care a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din 2024, și-a retras sprijinul politic pentru premierul liberal Ilie Bolojan. Ulterior, pe 23 aprilie, miniștrii social-democrați și-au prezentat demisiile.

Decizia moțiunii de cenzură a fost ținută inițial secretă. Anunțul privind lansarea „demersurilor tehnice” a fost făcut pe 27 aprilie, în timp ce liderii partidelor proeuropene erau în consultări cu președintele Nicușor Dan.

Premierul Ilie Bolojan a calificat inițiativa PSD și AUR drept „greșită și iresponsabilă”, acuzând cele două formațiuni că încearcă să preia guvernarea fără a avea soluții viabile.

Votul asupra moțiunii de cenzură este programat pentru 5 mai, de la ora 11:00, și va fi secret, cu bile, potrivit presei române. Pentru adoptarea moțiunii de cenzură sunt necesare 233 de voturi, reprezentând majoritatea absolută a parlamentarilor.

CITIȚI ȘI:

Violeta Viliant

Violeta Viliant

Autor

Citește mai mult