Justiție

Ilan Șor, condamnat la Chișinău, apare în centrul unei rețele prin care Rusia ocolește sancțiunile occidentale

Condamnat penal în Republica Moldova, fugarul Ilan Șor ajută Kremlinul să ocolească sancțiunile occidentale. O rețea multimiliardară de transferuri transnaționale de bani a fost dezvăluită de jurnaliștii publicației „Proiect”.

Rolul-cheie în schemă îl joacă agenții de plată: aceștia acceptă bani în Rusia și, prin intermediari, criptomonede și companii-fantomă, îi transferă furnizorilor din străinătate. Unul dintre cei mai mari jucători este compania A7, deținută în proporție de 51% de Ilan Șor, restul aparținând băncii ruse „Promsvyazbank”.

Autorul investigației, Roman Romanovski, a explicat într-un interviu la Moldova 1 cum funcționează rețeaua și ce legătură are cu oligarhul Roman Abramovici.

Schema obscură ajută companiile rusești să achite importurile. Banii, inclusiv în criptomonede, sunt transferați, prin companii paravan, furnizorilor din străinătate. Principalele destinații sunt India, Thailanda și alte țări din Asia. Compania A7 este doar o piesă din rețeaua extinsă creată de Șor.

„El are o rețea extinsă formată de numeroase companii-paravan. Au denumiri diferite și proprietari nominali înregistrați în Kârgâzstan, Hong Kong, Ungaria, Emiratele Arabe Unite. Tocmai de aceea este foarte greu să descoperi legătura dintre ele și Ilan Șor. Datorită acestui lanț amplu de companii offshore reușesc să se mențină. Douăzeci și trei de companii din ecosistemul lui Șor sunt deja cunoscute. Dar sub sancțiuni au ajuns doar patru. Asta înseamnă că celelalte pot în continuare transfera bani, fără impedimente, iar băncile occidentale nu le identifică”, a declarat jurnalistul Roman Romanovski.

Printre clienți se numără persoane fizice, companii private, dar și corporații de stat. Sunt și companii aflate sub sancțiuni internaționale. Cinci dintre ele produc drone militare, pe care armata rusă le folosește în război.

„Am descoperit printre clienți 23 de companii aflate sub sancțiuni. Băncile nu ar trebui să le proceseze plățile, dar datorită companiei A7, ele reușesc să efectueze plăți. Dacă nu ar exista servicii precum A7, plățile ar fi practic imposibile”, a menționat Roman Romanovski.

Companiile și intermediarii folosiți pentru ocolirea sancțiunilor se intersectează cu structurile de afaceri ale miliardarului rus Roman Abramovici. Sursele publicației „Proiect” afirmă că Abramovici, de fapt, protejează din umbră această schemă. Autorul investigației jurnalistice, Roman Romanovski, nu exclude că Abramovici l-a ales pe Șor tocmai pentru că se pricepe în scheme offshore și este inventiv.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult