Câte 3.000 de lei pentru fiecare copil cu dizabilitate severă, achitată în iunie: Inițiativa, înregistrată în Parlament

Familiile care au în grijă copii cu dizabilități severe ar putea primi în luna iunie curent o indemnizație fixă de 3.000 de lei. În total, de acest ajutor financiar vor beneficia peste 13.000 de copii cu vârsta de până la 18 ani. Inițiativa legislativă a fost anunțată pe 6 mai de deputata Ludmila Adamciuc și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
„În luna iunie, fiecare copil cu dizabilitate severă va primi o majorare în sumă fixă de 3.000 de lei. Această măsură este o recunoaștere că aceste familii există, că efortul lor este imens și că statul nu este indiferent față de ele”, a declarat deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Ludmila Adamciuc.
Pentru a facilita accesul rapid la resursele financiare, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a dezvoltat un mecanism de plată automat.
Astfel, părinții nu vor fi nevoiți să se deplaseze la instituțiile abilitate pentru a depune cereri.
„Această plată anuală este gândită ca un sprijin universal pentru toate familiile, indiferent de localitatea în care trăiesc sau de situația lor socială. Am creat un mecanism simplu, clar și accesibil, fără drumuri inutile, fără birocrație, fără necesitate de a depune vreo cerere. Această plată va fi oferită automat, din oficiu”, a precizat ministra Natalia Plugaru.
Menționăm că inițiativa propusă de deputata Ludmila Adamciuc urmează să fie votată și aprobată de plenul Parlamentului.
Pe termen lung, ministerul își propune implementarea de noi politici publice privind dezinstituționalizarea, revizuirea criteriilor de stabilire a gradului de dizabilitate, îmbunătățirea serviciului de asistență personală, serviciul respiro și altele. Aceste măsuri vor face parte din noul Plan de incluziune a persoanelor cu dizabilități pentru perioada 2026-2030, care urmează să fie supus consultărilor publice și reprezintă, totodată, o prioritate în agenda de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova sunt înregistrați 13.582 de copii cu diverse forme de dizabilitate.
Alocația socială de stat pentru persoanele cu dizabilități până la 23 de ani constituie astăzi 2.448 de lei lunar, față de 857 de lei în 2020 – o creștere de aproape trei ori.
De asemenea, persoanele care îngrijesc copii cu dizabilități severe beneficiază de alocații pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, iar cuantumul acestora constituie peste 2.600 de lei lunar.
CITIȚI ȘI: