Ministerul Finanțelor își completează echipa cu un nou secretar de stat: Va prelua mandatul din 11 mai

Ministerul Finanțelor are un nou secretar de stat. Funcția va fi ocupată de Natalia Doroftei, începând cu data de 11 mai.
Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, a menționat, în ședința Guvernului din 6 mai, că Natalia Doroftei are peste 20 de ani de experiență în domeniul bancar și a gestionat proiecte strategice și inițiative de transformare organizațională.
„Considerăm că e de datoria noastră să devenim tot mai buni, mai eficienți și centrați pe experiența cetățenilor noștri. Contăm pe faptul că doamna Doroftei va avea o contribuție substanțială în acest sens”, a declarat ministrul Finanțelor.

În aceeași ședință, Guvernul a decis ca Natalia Bolocan să fie numită directoare adjunctă a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, fiind promovată din funcția de șefă a Direcției Relații Internaționale a instituției, pe care a deținut-o în ultimii doi ani.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a spus că misiunea principală a Nataliei Bolocan în noua funcție este să susțină instituțiile de cercetare și universitățile în accesarea fondurilor prin oportunitățile enorme puse la dispoziție de Uniunea Europeană.
Oficialul a menționat programul Orizont Europa – principalul program al UE pentru cercetare și inovare, cu un buget total de 95.5 miliarde de euro în perioada 2021-2027.
CITIȚI ȘI:
Șeful Inspectoratului de Management Operațional al MAI preia funcția de secretar general
Guvernul numește doi noi secretari de stat: Andrei Romancenco și Tatiana Nistorică
Guvernul aprobă noi numiri: Ion Ciumac la APP, Lilian Apostol și Denis Lungul – secretari de stat
Un profesionist din diasporă și o fostă deputată, numiți secretari de stat