Alina Kühnel, despre parada de la Kremlin: Prezentarea tehnicii militare ar crește frustrarea populației

Pentru prima dată în istoria recentă, parada de 9 Mai din Piața Roșie nu va include tehnică militară grea în amploarea obișnuită, fapt interpretat de observatori drept un semn al vulnerabilităților amplificate de războiul din Ucraina. Redimensionarea paradei de Ziua Victoriei reprezintă, în esență, o recunoaștere tacită a faptului că Rusia nu mai este puterea de odinioară, constată jurnalista Deutsche Welle (DW), Alina Kühnel.
În analiza deciziilor Kremlinului de a reduce prezența tehnicii militare la paradă, Alina Kühnel constată că etalarea de fast riscă să declanșeze revolta internă care vede doar eșecuri pe front.
„Se spune că această variantă se impune de situația operativă din teren și dacă îl ascultăm pe Dmitriy Pescov că există riscul unor atentate teroriste din partea Ucrainei. Pe de altă parte, însă, neoficial, în mod evident predomină frica că în acest moment de maximă importanță pentru Moscova ar putea avea loc atacuri. (...) Sigur, există și frica în rândul populației că o prezentare cu fast a unor tehnici militare ar crește mai degrabă frustrarea, pentru că oamenii nu sunt nemulțumiți de lipsa de succes. De faptul că Rusia bate, practic, pasul pe loc în teren. Și astfel de prezentare a unor tehnici militare ar face poate pe mulți să se întrebe la ce ne folosesc din moment ce nu facem altceva decât să pierdem zilnic mii de tineri pe frontul din Ucraina”, a declarat Alina Kühnel, pentru Moldova 1.
De asemenea, jurnalista DW subliniază că absența blindatelor din Piața Roșie nu este doar o chestiune de imagine, ci și una de pragmatism logistic într-un război de uzură.
„Există și ceva probleme de logistică, pentru că transportarea unor tehnici militare la această paradă nu le aduce decât un efort disproporționat logistic pentru a le duce și le duce acolo unde este nevoie de ele”, a explicat jurnalista.
Referitor la posibilitatea unui atac ucrainean în timpul ceremoniilor, Kühnel consideră că Ucraina are „motive justificate” să nu înceteze ostilitățile pentru „ceea ce i se întâmplă de patru ani”.
„Ucraina dacă ar lovi, într-adevăr, ar fi o lovitură fantastică de imagine. Ar arăta în acest moment cât de slabă este în acest moment apărarea împotriva dronelor, chiar în inima Rusiei, la Kremlin. Ar putea avea loc. Personal, nu cred că se va ajunge atât de departe, dar în condițiile în care Kremlinul refuză încetarea focului, atunci și Ucraina are toate motivele să spună: nu vom face o pauză și vom continua acest război pe care nu noi l-am început”, a punctat Alina Kühnel.
Jurnalista DW sugerează că incapacitatea tehnicii ruse de a aduce avantaje decisive în teren face ca orice prezentare publică să devină inutilă.
„Sunt destul de mulți experți militari care spun că nu au fost per total consumate aceste resurse și că mai degrabă, așa cum spuneam, ar fi și ceva probleme de logistică. Acolo Rusia are probleme în acest moment și că nu ar merita acest efort disproporționat doar pentru a prezenta populației o tehnică militară, dar, așa cum spuneam, pe teren nu își arată avantajele”, a relevat Alina Kühnel.
Experta mai constată transformarea zilei de 9 mai dintr-un „moment istoric foarte important într-un moment de imagine” și de propagandă internă, pe fon de izolare diplomatică.
„Trebuie să vedem pe de altă parte și din punct de vedere politic cum se prezintă această paradă. Pentru că dacă în anii anteriori, în 2005, la paradă a participat președintele SUA în acel moment, George W. Bush, dacă participau alți lideri europeni în 2010, în acest an cred că prezența la acest nivel este extrem de redusă. Poate ne așteptăm la reprezentanți din partea Chinei sau a puținilor aliați ai Kremlinului”, a subliniat jurnalista DW.
În pofida riscurilor de asasinat, a amenințărilor cu drone și a lipsei de sprijin internațional, parada rămâne „o legitimitate” a regimului Putin.
„Este, cred că, cel mai important moment pe care îl prezintă Rusia în istoria actuală, pentru că este momentul în care practic au învins ocupația nazistă. Și pentru că este simbolic, cred că este aerul pe care îl respiră în acest moment liderii de la Kremlin”, a concluzionat Alina Kühnel.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a anunțat că, de Ziua Victoriei, tradiționala paradă din Piața Roșie nu va include echipament militar greu. Potrivit lui, există riscul unei tentative de asasinat asupra sa din partea unor membri ai elitei ruse, care ar folosi drone pe 9 mai, atunci când va avea loc parada.
Mai mult, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că dronele ucrainene pot survola zona și a sugerat că liderul de la Kremlin „trebuie împins” spre diplomație.
De asemenea, Rusia a anunțat un armistițiu unilateral pe 8 și 9 mai, însă a avertizat misiunile diplomatice să evacueze Kievul, amenințând cu atacuri masive în cazul în care Ucraina va perturba festivitățile.
CITIȚI ȘI: