Externe

Kremlinul pregătește un sistem unificat de educație istorică pentru elevi și studenți

Ministerul Educației din Rusia a aprobat o „Concepție a educației istorice” pentru toate instituțiile de învățământ, de la grădinițe până la universități. Programul, care va fi implementat începând cu septembrie 2026, urmărește promovarea „valorilor tradiționale” și formarea unei generații „patriotice”, relatează currenttime.tv.

Ministerul rus al Educației a aprobat „Concepția educației istorice în instituțiile de învățământ”, document care vizează toate nivelurile de educație – de la grădinițe până la instituțiile de învățământ superior.

Documentul a fost deja transmis regiunilor, iar implementarea sa va începe din septembrie 2026. Programul este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani și presupune crearea unui sistem unificat de educație istorică pentru tineri.

Potrivit ministrului Educației, Serghei Kravțov, conceptul ar trebui să unească „lecțiile din școli, activitățile extracurriculare, educația suplimentară, activitatea muzeelor, bibliotecilor, parcurilor istorice, organizațiilor obștești, mișcărilor de voluntariat și resurselor educaționale digitale”.

În document se precizează că acesta este orientat spre „formarea unei identități civice general-ruse”, „protejarea valorilor spirituale și morale tradiționale rusești” și „combaterea falsificării istoriei Rusiei și a lumii”.

Programul include organizarea unor activități practice dedicate memoriei celui de-Al Doilea Război Mondial. Totodată, sunt prevăzute evenimente cu participarea combatanților războiului din Ucraina și „utilizarea experienței participanților și veteranilor operațiunii militare speciale”. Printre rezultatele așteptate ale implementării programului, Ministerul Educației menționează consolidarea coeziunii societății ruse, păstrarea „valorilor tradiționale” și formarea unei generații „patriotice”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult