Aderare UE

Crearea unei noi agenții pentru gestionarea marilor proiecte europene, analizată de autorități

O nouă structură care să gestioneze marile proiecte europene și absorbția fondurilor externe ar putea fi creată de autoritățile de la Chișinău, în contextul în care Republica Moldova se pregătește să administreze investiții europene tot mai mari în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Anunțul a fost făcut de Maia Sandu, care a precizat că una dintre cele mai mari provocări rămâne capacitatea redusă de implementare a proiectelor.

Guvernul examinează cum poate crea o singură instituție care să se ocupe de proiectele foarte mari. Este o problemă mare și la nivel național, și la nivel local. Există proiecte care se implementează, dar sunt și proiecte unde s-ar fi putut face mai mult”, a declarat Maia Sandu, la o emisiune de la Realitatea.

Autoritățile au analizat experiența mai multor state membre ale Uniunii Europene care s-au confruntat cu dificultăți în absorbția fondurilor europene, inclusiv modelul aplicat în Grecia, unde o agenție specializată a contribuit la accelerarea implementării proiectelor, susține președinta.

„În Grecia, au reușit, prin această agenție nouă, să facă mult mai multe lucruri. Și la vecinii noștri au existat dificultăți, inclusiv în România și Bulgaria, de aceea este important ce model alegem pentru a utiliza corect aceste resurse”, a afirmat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că Republica Moldova trebuie să-și consolideze rapid capacitatea administrativă pentru a putea utiliza eficient fondurile europene care urmează să ajungă în țară, inclusiv pachetul financiar de 1.9 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană până în 2027.

„Trebuie să rezolvăm problema astfel încât banii să vină, iar aici trebuie să facem totul pentru ca aceste fonduri să fie folosite și oamenii să vadă rezultatele cât mai repede”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că Uniunea Europeană a aprobat pentru Republica Moldova un pachet de sprijin în valoare de 1.9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat susținerii reformelor, dezvoltării economice și pregătirii țării pentru aderarea la UE.

Fondurile sunt acordate etapizat și sunt condiționate de implementarea reformelor asumate de autoritățile de la Chișinău în domenii precum justiția, economia, infrastructura, energia și administrația publică.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult