R. Moldova, între reforme și declin demografic. Experți: Politicile pentru familie trebuie consolidate

Republica Moldova a avansat în armonizarea politicilor sociale cu standardele europene, însă realitățile economice și demografice pun presiune pe familiile tinere. Experții avertizează că depopularea, sărăcia infantilă și distribuția inegală a responsabilităților casnice afectează dezvoltarea societății, iar fără investiții în infrastructura socială, tendințele actuale riscă să se agraveze.
Potrivit studiului „Familia – o prioritate europeană”, lansată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), 33,6% dintre familiile din Republica Moldova și aproape jumătate dintre cele din mediul rural se confruntă cu sărăcie infantilă. Totodată, doar 23,2% dintre copiii sub trei ani sunt incluși în sistemul de educație timpurie, ceea ce limitează revenirea părinților pe piața muncii.
Stereotipurile - barieră pentru familii
Deși cadrul legal a fost modernizat după modelul suedez, implementarea acestuia este îngreunată de „stereotipuri și prejudecăți” asupra rolului femeii în societate. Experta CPD, Alina Andronache, atrage atenția că, dincolo de politicile publice adoptate în ultimii ani, persistă probleme culturale care împiedică participarea echitabilă a femeilor și bărbaților în viața de familie și pe piața muncii: „Foarte multă lume consideră că rolurile de gen trebuie predefinite, iar femeile să-și asume creșterea copiilor și îngrijirea gospodăriei”, a declarat Alina Andronache la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Întrebată cum aceste percepții afectează dezvoltarea profesională și personală a femeilor, experta menționează că reformele existente nu sunt suficiente dacă nu există și o schimbare de mentalitate.
„Acest lucru nu are cum să nu devină o povară atunci când vrei să avansezi în carieră, să faci studii. (...) Aparent avem multe reforme foarte bune, inclusiv un sistem de flexibilizare a concediului de îngrijire a copiilor. Una dintre cele mai bune și este al doilea după modelul Suediei, dar vedem că oamenii nu se grăbesc să beneficieze de toate beneficiile. Concediul paternal, foarte puțini tați îl utilizează”, a punctat Alina Andronache.
Experta CPD susține că este nevoie de o transformare profundă a percepțiilor sociale privind responsabilitățile în familie: „Mai avem de lucrat la nivelul de acceptare, de percepție asupra rolurilor pe care le poate avea o femeie și un bărbat în familie, dar și în societate. Desigur, că atât autoritățile, cât și societatea, încercăm să creăm toate condițiile necesare”, a adăugat Alina Andronache.
Sărăcia și lipsa oportunităților afectează familiile cu copii
Cu referire la vulnerabilitatea familiilor în fața crizelor economice, Andronache explică că lipsa studiilor și a oportunităților profesionale afectează direct stabilitatea socială: „Aici este vorba inclusiv de sărăcie. Noi avem foarte multe persoane inactive pe piața muncii, o rată foarte înaltă de tineri care nici nu învață, nici nu lucrează. Aici ar trebui să ne gândim cum ajutăm ca fiecare să aibă un nivel de studii ca să poată să se încadreze pe piața muncii. Cum îi ajutăm să se încadreze pe piața muncii, să aibă un profit”, a detaliat experta.

Populația s-a redus cu 13,6% în 10 ani
De asemenea, Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică și socială profundă: populația s-a redus cu 13,6% în ultimul deceniu, iar rata fertilității - 1,66 rămâne sub pragul de înlocuire a generațiilor. Demograful Valeriu Sainsus avertizează că fenomenul are efecte majore asupra structurii sociale și economice a țării.
„Din perspectivă demografică este necesar să redresăm reproducerea care ne-ar modela structura demografică a populației țării", a declarat Valeriu Sainsus pentru Radio Moldova.
Potrivit specialistului, dificultățile economice și schimbarea stilului de viață influențează decisiv această tendință:
„Trebuie să afirmăm, din contextul economiei de piață, că cerințele față de întemeierea familiei sunt destul de mari pentru generațiile tinere, iar aici aș mai detalia alt moment, în contextul în care tinerele generații intră în căsătorie mult mai tardiv decât generația părinților. Iată de ce avem explicația de ce familiile se limitează la un singur copil. Pentru că fiecare familie din Republica Moldova, în proporție de 50%, are doar un copil", a explicat Valeriu Sainsus.
Sprijin financiar pentru familii noi
Vorbind despre necesitatea unor politici demografice mai puternice, Valeriu Sainsus subliniază că sprijinul acordat familiilor trebuie să compenseze pierderile financiare generate de nașterea și creșterea copiilor: „Familiile în perioada de reproducere își pierd în jumătate venitul. Iată de ce politicile demografice și indemnizațiile pentru întemeierea familiilor în reproducere trebuie să fie consistente, pentru ca, de fapt, mamele să dea prioritate nașterii unui copil raportat la creșterea pe treptele carierei", a concluzionat demograful.
În acest sens, experții în politici publice, autorii analizei „Familia – o prioritate europeană" propun mai multe măsuri pentru stimularea natalității și reducerea vulnerabilităților sociale, inclusiv indexarea anuală a indemnizațiilor pentru copii, extinderea alocațiilor până la 18 ani și acordarea unui „grant de start familial” pentru tinerii căsătoriți.

CITIȚI ȘI: