Regional

Accident în raionul Hâncești: Un pasager de 21 de ani a decedat, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un pasager de 21 de ani a decedat, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce automobilul în care se aflau s-a izbit într-un copac pe traseul spre localitatea Mingir din raionul Hâncești.

Potrivit Poliției, accidentul rutier a avut loc în dimineața zilei de 17 mai, în jurul orei 03:42.

Șoferul, în vârstă de 22 de ani, ar fi pierdut controlul automobilului pe care îl conducea, a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac.

În autoturism se mai aflau doi pasageri. Tânărul de 21 de ani, care a fost transportat de urgență la spital, a decedat în drum spre instituția medicală. De asemenea, o pasageră de 20 de ani a primit îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult