„Talentul n-are zile de odihnă”, noua carte lansată de scriitorul Aurelian Silvestru
Scriitorul, filosoful și pedagogul Aurelian Silvestru a lansat un nou volum de colecție, intitulat „Talentul n-are zile de odihnă”. Noua apariție editorială este una neobișnuită, pentru că reprezintă un caleidoscop în care meditațiile și aforismele autorului se împletesc armonios cu fragmente din creația marilor scriitori și filosofi ai lumii.

Lansarea cărții a debutat într-o atmosferă solemnă, cu o creație corală emblematică.
Sunt trei coperte diferite, aceeași carte. Volumul a fost lansat simultan în trei versiuni editoriale diferite, la trei edituri, una la Chișinău, una la Iași și o alta la Târgoviște.
„Am făcut o carte, care să le fie de folos celor în căutare de sine, celor care încearcă să găsească un drum mai clar în creația lor. Și eu cred că este ca un caleidoscop ideatic, în care vor găsi și poezie, și proză scurtă, și aforisme. Este ca un principiu de viață pentru cei care trebuie să înțeleagă că nu talentul te face celebru, ci munca susținută de talent, iar talentul nu are zile de odihnă, dacă îl pui la lucru, nu mai poate fi scos din priză”, a declarat scriitorul Aurelian Silvestru.
Actorul Nicolae Jelescu a dat viață textelor citind câteva file din noua carte, în timp ce primii cititori și critici literari s-au grăbit să-și împartă impresiile.

„Aurelian Silvestru și-a pus îngândurările sale în relație cu meditațiile prietenilor săi, meditațiile scriitorilor din trecut sau din prezent. Cartea este un spectacol adevărat de aforisme, de altfel de meditații, de parabole și se citesc cu mare bucurie”, a spus Daniel Corbu, scriitor.
„Cred că această carte corespunde literalmente acestei deschideri totale, adică e vorba de acceptarea la 180 de nume de scriitori, dar care figurează în limbajele lui. Deci e o carte deschisă și e prolectură literalmente. Felicitări și o punem la lucru!”, a menționat scriitorul Iulian Filip.
„Îndemnurile domnului Silvestru nu se termină o dată ce noi închidem ultima pagină din carte, ci continuă să meargă peste tot cu noi în ceea ce facem, în ceea ce gândim și, mai ales, în modul în care alegem să trăim”, susține Natalia Dasan, profesoară.
„Am venit la această prezentare fiindcă vreau să-l cunosc tete a-tete pe excelentul scriitor Aurelian Silvestru, care, prin logica, prin profunzimea gândului m-a făcut ca un an și nouă luni să-i citesc doar opera măriei sale”, a spus Vera Banari, pensionară.
„Evenimentul de astăzi este parte a programului național „Lectura Central”, precum și parte a Campaniei naționale de promovare a valorilor culturale, „Scriitorul la el acasă” - o întâlnire de suflet cu Aurelian Silvestru. Astăzi ne pune pe masă o nouă carte, care ne îndeamnă spre lectură, spre a cunoaște frumosul, bunătatea și să fie pace în jurul nostru”, a declarat directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei.
Scriitorul lucrează deja la un nou volum și continuă să se întâlnească activ cu tinerii cititori în cadrul unui alt proiect de anvergură: „Chișinăul citește”.

