Maia Sandu, decorată cu Ordinul European de Merit, la Strasbourg: „Permiteți Republicii Moldova să înainteze pe drumul său european!”

Președinta Maia Sandu solicită instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre ale blocului comunitar să-i permită Republicii Moldova „să înainteze pe drumul său european”. Apelul a fost lansat pe 19 mai, de la tribuna Parlamentului European, după ce șefa statului a primit Ordinul European de Merit, o distincție care îi recunoaște contribuția semnificativă la integrarea europeană și la promovarea valorilor europene.

Președinta a dedicat distincția cetățenilor Republicii Moldova, evocând eforturile acestora de a menține direcția europeană a țării, în pofida crizelor, presiunilor externe și a amenințărilor venite din partea Rusiei.
„Vă mulțumesc pentru onoarea Ordinului European de Merit. A-l primi alături de lideri care au modelat acest continent și în această instituție construită pe ideea că europenii sunt mai puternici împreună este copleșitor. Dar dacă este să măsurăm meritul, atunci această distincție aparține oamenilor din Moldova. Ei sunt cei care au câștigat-o”, a punctat Maia Sandu.

Potrivit Maiei Sandu, cetățenii R. Moldova au votat „pentru Europa iar și iar”, construindu-și un viitor european în ultimele trei decenii, inclusiv apărându-l în stradă, atunci când „democrația a fost în pericol”, moment în care a fost aplaudată în picioare, aproape un minut, de către deputații europeni.
„Este meritul funcționarilor publici, care lucrează neobosit pentru a alinia fiecare sferă a vieții publice la standardele europene. Al jurnaliștilor care, în ciuda dificultăților, au făcut ca Republica Moldova să-și câștige locul printre țările cu presă liberă. Al factorilor de decizie și al inginerilor care au rupt dependența noastră energetică de Rusia și ne-au conectat la Europa în mai puțin de patru ani. Al companiilor care, în ultimul deceniu, au făcut o reorientare dramatică înspre Europa, astfel încât astăzi două treimi din comerțul nostru sunt cu Uniunea Europeană. Al judecătorilor și procurorilor care aleg să fie curajoși. Al polițiștilor care destructurează rețelele ce destabilizează Republica Moldova și amenință țările vecine. Al profesorilor, al medicilor, al celor care au rămas și al celor plecați peste hotare care rămân implicați în viitorul Moldovei”, a enumerat Maia Sandu.

În pofida războiului brutal al Rusiei împotriva statului vecin, Ucraina, și a provocărilor constante – de la dronele Kremlinului care ne încalcă spațiul aerian, până la atacurile asupra infrastructurii și mediului, „moldovenii nu cedează”, a continuat șefa statului.
„Facem toate acestea în timp ce trăim alături de războiul brutal al Rusiei, în timp ce rachetele și dronele Kremlinului ne violează spațiul aerian, ne poluează apele și ne afectează infrastructura energetică. Moldovenii nu cedează. Acesta este meritul”, a mai spus Maia Sandu.

Ordinul European de Merit este o nouă distincție civilă instituită de Parlamentul European pentru a recunoaște contribuțiile semnificative la integrarea europeană și promovarea valorilor europene. Creat în 2024, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Declarației Schuman, ordinul este prima distincție de acest tip acordată de o instituție a Uniunii Europene și poate fi oferit anual unui număr de cel mult 20 de laureați.
Ceremonia de la Strasbourg a reunit 13 dintre cei 20 de laureați desemnați în acest an, printre care fostul cancelar german Angela Merkel, fostul președinte polonez Lech Wałęsa, fostul cancelar austriac Wolfgang Schüssel și fostul președinte al Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet.
Laureații au fost selectați de un comitet format din lideri și foști oficiali europeni, inclusiv Roberta Metsola, Michel Barnier, José Manuel Barroso, Josep Borrell și Enrico Letta.
CITIȚI ȘI: