Sport

Club Brugge este noua campioană a Belgiei

Club Brugge a cucerit al 20-lea titlu de campioană a Belgiei la fotbal și al cincilea în ultimii șapte ani, după remiza înregistrată în deplasare cu FC Mechelen, scor 2:2. „Blauw-Zwart” au profitat de pasul greșit al fostei campioane, Union Saint-Gilloise, păstrându-și avantajul de 4 puncte, cu o etapă înainte de încheierea play-off-ului.

Club Brugge a avut un sezon fluctuant, iar la jumătatea lui, când echipa se află pe locul 3 în clasament, croatul Ivan Leko l-a înlocuit pe Nicky Hayen.

În cele din urmă, echipa din nord-vestul Belgiei s-a calificat în play-off, acolo unde a câștigat 7 partide, a consemnat un rezultat de egalitate și a suferit o singură înfrângere.

În etapa a 9-a, Club Brugge a remizat în deplasare, scor 2:2 cu FC Mechelen, iar Union Saint-Gilloise, principala urmăritoare nu a putut câștiga pe terenul lui FC Gent, 0:0.

Club Brugge a avut cel mai bun atac din sezonul regulat, 59 de goluri înscrise și din play-off - 27, grație eficacității celor mai buni marcatori ai campionatului, grecul Christos Tzolis și italo-germanul Nicolò Tresoldi, cu câte 16 goluri fiecare.

Acest titlu asigură participarea clubului flamand pentru a treia oară la rând în grupa unică a Ligii Campionilor.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult