Politic

Ion Ceban cere referendum: MAN va iniția procesul în Parlament. Igor Grosu: „Încercare de a obstrucționa reformele”

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) cere inițierea în Parlamentul Republicii Moldova a unui referendum în contextul reformei administrației publice locale (APL) și al reformei „Restart” în educație. Anunțul a fost făcut joi, 28 mai, de președintele formațiunii, primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Liderul MAN contestă inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a trece școlile din gestiunea consiliilor raionale în cea a Agențiilor Teritoriale pentru Educație (ATE), care vor fi subordonate direct ministerului. Reforma vizează și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din municipiul Chișinău.

„În municipiul Chișinău sunt peste 330 de instituții educaționale, 17.000 de angajați – pedagogi, personal non-didactic – și 108.000 de elevi. Noi am investit. Nu mai avem toalete afară, așa cum este în toată țara. (...) Noi am extins, am reparat, continuăm. Investițiile sunt enorme în educație. Iată că ei vor să le ia la minister fără să întrebe oamenii, pedagogii dacă își doresc acest lucru”, a declarat primarul.

Mișcarea Alternativa Națională va iniția în Parlament procedura de referendum pentru a consulta opinia populației privind reforma în educație și cea administrativ-teritorială, care prevede că primăriile nu vor putea avea mai puțin de 3.000 de locuitori.

„Haideți să fim ca în Olanda, ca în Franța, ca în multe alte state, să întrebăm oamenii. Își doresc acest lucru, ceea ce vrea PAS peste noapte? Își doresc să fie intimidați cu lichidarea primăriilor și... într-un fel speriați că vor rămâne fără bani dacă nu vor face asta? Își doresc să treacă la balanța lor aceste lucruri? Își doresc ca totul să ajungă așa și timp de șase ani să nu fie reparat?”, a subliniat Ceban, care a făcut declarațiile în fața Filarmonicii Naționale.

Liderul MAN a ales locul pentru a lansa noi critici la adresa guvernării, spunând că această instituție de cultură – „simbol de stat cândva, simbol al culturii, ambasador al culturii în țară și peste hotarele Republicii Moldova” – rămâne abandonată de șase ani, după incendiul din 24 septembrie 2020.

„Mă refer nu doar la Filarmonica Națională, ci la foarte multe lucruri pe care le-au început și pe care le aduc la distrugere. Am ajuns să fim, din nou, cea mai săracă țară din Europa, cu cele mai mici venituri, cu cele mai scumpe prețuri la resursele energetice, cu datul din umeri că nu se poate face nimic, că-i războiul de vină într-o parte și că, cu siguranță, are consecințele sale și impactul său”, a acuzat liderul MAN.

El a amintit în context și agricultorii, despre care a spus că „au ajuns să-și poarte singuri de grijă”, precum și profesorii, lăsați, potrivit lui Ceban, pentru prima dată fără majorări de salarii.

„MAN vă propune inițierea referendumului în Parlamentul Republicii Moldova. Și acum vrem să vedem două subiecte, iar acum o să rog juriștii să se ocupe de acest lucru. În primul rând, așa-numita reformă a administrației publice locale, mult lăudată de unii fruntași PAS, și, în al doilea rând, cu siguranță, cea legată de școli în acest context. Iar pentru municipiul Chișinău, am să rog juriștii să vadă, ținând cont de statutul municipiului Chișinău, organizarea unui referendum local”, a mai spus Ion Ceban.

Igor Grosu: „Încercare de a obstrucționa reforma”

Inițiativa lui Ion Ceban nu este altceva decât o încercare de a pune piedici reformelor, a comentat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

A terminat toate problemele... Dar el cu cine se amalgamează? E o inițiativă care nu vine decât încerce să stopeze reforma. Îl deranjează, probabil, pentru că el reforme n-a făcut prin definiție. El și reformele sunt două lucruri total diferite. Reforma o să meargă înainte, indiferent de încercările unora de a obstrucționa și de a pune piedici.”, a declarat liderul partidului de la guvernare.


Menționăm că reforma administrativă propusă de Guvern aduce schimbări radicale pentru primării și raioane. Noul concept stabilește un prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie și reduce numărul raioanelor de la 32 la 10. Primăriile care își doresc să parcurgă procesul de amalgamare voluntară trebuie să aprobe deciziile până în luna iulie a anului curent, astfel încât alegerile locale din 2027 să se desfășoare după o nouă structură administrativă.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, spune că procesul avansează și că tot mai mulți primari înțeleg că este nevoie de consolidare pentru dezvoltarea locală și pentru asigurarea unor servicii mai bune pentru oameni. Oficialul a precizat, în ședința Guvernului din 27 mai, că, până în prezent, au fost aprobate 663 de decizii de inițiere a procesului de amalgamare. Deciziile vizează 86% din toate primăriile din Republica Moldova, care „au pus nevoile localităților și ale cetățenilor pe primul loc”.

Prin reforma „Restart” în educație, MEC își propune să asigure o finanțare mai transparentă, reducerea influenței politice la nivel local și acces echitabil la educație de calitate pentru toți elevii.

„Obiectivul major pentru ceea ce ne propunem să facem este să reușim să asigurăm accesul egal al tuturor copiilor, indiferent de raionul în care își fac studiile, la educație de calitate”, a declarat ministrul Dan Perciun într-o conferință de presă.

Conceptul de reformă a fost publicat pe 26 mai pe pagina ministerului, iar numărul Agențiilor Teritoriale pentru Educație va fi stabilit în funcție de numărul raioanelor care vor rămâne în urma reformei administrativ-teritoriale.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult