Chișinău: A vândut două apartamente și a împrumutat bani de la rude pentru a oferi peste două milioane de lei escrocilor

Un pensionar din Chișinău și-a vândut două apartamente, după ce a fost convins că vorbește cu „reprezentanți” ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Banii obținuți în urma tranzacțiilor - 2.1 milioane de lei - au fost transmiși direct „în mâna” criminalilor. În total, escrocii au păcălit, în ultimele 24 de ore, 13 persoane și le-au lăsat fără trei milioane de lei.
Cel mai grav caz a fost înregistrat în Chișinău, unde un bărbat de 68 de ani a fost convins de persoane care s-au prezentat drept „angajați ai BNM” să transmită bani prin intermediul unui curier.
În perioada 7 aprilie – 22 mai, victima a oferit escrocilor 2.100.000 de lei în trei tranșe. Pentru a face rost de bani, acesta și-a vândut două apartamente, a folosit economiile personale și a împrumutat bani de la rude. Bărbatul a sesizat autoritățile pe 28 mai.
Un alt prejudiciu uriaș, de 780 de mii de lei, a fost înregistrat la Cahul, unde infractorii au aplicat aceeași schemă.
Oamenii legii anunță că alte 475 de tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor, care au sesizat la timp schemele utilizate de escroci.
Poliția precizează că metoda dominantă rămâne cea în care escrocii se prezintă drept reprezentanți ai instituțiilor bancare sau ai unor platforme investiționale fictive.
În multe cazuri, victimele sunt convinse să retragă numerar și să transmită banii unor curieri sau să lase pachetele în locații indicate de infractori.
Totodată, autoritățile avertizează asupra tentativelor de „phishing” (metodă de înșelăciune online prin care infractorii cibernetici încearcă să te păcălească să le divulgi date confidențiale, parole, numere de card, coduri bancare - n.r.) cu presupuse amenzi rutiere. Într-o singură zi, au fost documentate două cazuri în care victimele au primit mesaje false, au accesat linkuri suspecte și li s-a cerut achitarea unor presupuse amenzi generate de camerele de monitorizare a traficului.
Poliția îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență, să nu transmită bani persoanelor necunoscute, să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice orice informație primită telefonic sau prin mesaje.
În cazul unor tentative de fraudă, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat la poliție sau la Serviciul 112.
Precizăm că, de la începutul acestei săptămâni, prejudiciul total cauzat victimelor de către escroci se ridică la peste opt milioane de lei.

CITIȚI ȘI: