Social

Ziua Mondială a Mediului. Oamenii sunt încurajați să meargă cu bicicleta, să oprească luminile și să economisească apa

Ziua mondială a mediului, marcată anual la 5 iunie, constituie cea mai importantă inițiativă globală dedicată protecției naturii. Poluarea aerului, defrișările ilegale sau depozitarea arbitrară a deșeurilor devin provocări constante care trebuie discutate permanent în societate.

În anul 2026, mesajul-cheie al evenimentului este promovarea acțiunilor climatice, evidențiind necesitatea adoptării unor măsuri urgente și eficiente pentru reducerea impactului schimbărilor climatice, protejarea mediului și menținerea sănătății populației.

Această zi mobilizează milioane de oameni din întreaga lume în vederea promovării conștientizării și a acțiunilor pentru susținerea dezvoltării durabile.

„În Republica Moldova cele mai frecvente provocări de mediu sunt depozitarea arbitrară și ilegală a deșeurilor, poluarea aerului, mai ales în zonele urbane, poluarea apei și defrișările ilegale”, a declarat Dorin Poverjuc, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), în cadrul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1.

În cazul depistării oricărui tip de încălcări de mediu, cetățenii pot depune o sesizare către inspectorat atât pe cale telefonică, cât și prin intermediul platformei Eco Alert. Informațiile furnizate specialiștilor contribuie iminent la promovarea unui mediu sănătos.

„Cetățeanul care constată un incident de mediu poate face o sesizare și să încarce în sistem fotografii de la locul depistării faptelor ilegale. Inspectorii se deplasează la fața locului și aplică sancțiuni, în funcție de prejudiciul produs naturii. Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, îndemn populația să păstreze mediul într-o stare curată. Doar păstrând natura, vom transmite generațiilor următoare un mediu curat”, a explicat șeful IPM.

Ce putem face

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu o listă de recomandări menite să contribuie la protecția mediului înconjurător prin reducerea amprentei de carbon. Autoritățile recomandă mersul pe jos și utilizarea transportului electric.

Pentru a contribui la protejarea mediului și la utilizarea responsabilă a resurselor, este important să folosim becuri și electrocasnice eficiente energetic și să oprim luminile sau aparatele electrice atunci când nu sunt necesare.

În viața de zi cu zi, este esențial să economisim apa și să evităm risipa de alimente. Totodată, colectarea separată a deșeurilor și reciclarea responsabilă contribuie la reducerea impactului negativ asupra mediului.

Schimbările climatice, un pericol major pentru sănătatea globală

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai importante provocări pentru sănătatea publică la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, în perioada 2030–2050, efectele schimbărilor climatice ar putea genera aproximativ 250.000 de decese suplimentare anual, ca urmare a creșterii cazurilor de malnutriție, boli diareice, malarie și stres termic.

În prezent, aproximativ 3.6 miliarde de persoane locuiesc în zone foarte vulnerabile la schimbările climatice, iar impactul acestora se manifestă prin creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură, inundațiilor, secetelor, incendiilor de vegetație și extinderea riscului unor boli transmisibile.

Regiunea europeană este considerată cea mai rapid încălzită regiune din lume, temperaturile crescând de peste două ori mai repede decât media globală.

Mortalitatea asociată temperaturilor extreme a crescut cu peste 30% în ultimele două decenii, iar specialiștii estimează că, în lipsa unor măsuri eficiente de adaptare, numărul deceselor asociate căldurii ar putea ajunge la aproximativ 120.000 anual până în anul 2050.

Impactul asupra Republicii Moldova

Republica Moldova se numără printre țările europene vulnerabile la efectele schimbărilor climatice, din cauza poziției geografice și a frecvenței crescute a fenomenelor meteorologice extreme.

În ultimele decenii, țara a înregistrat o creștere a temperaturii medii anuale, precum și o intensificare a valurilor de căldură, a perioadelor de secetă și a precipitațiilor extreme, fenomene care au consecințe directe asupra sănătății populației.

Temperaturile ridicate cresc riscul de apariție și extindere a unor boli transmisibile, inclusiv a celor transmise prin vectori precum căpușele și țânțarii. De asemenea, schimbările climatice contribuie la agravarea bolilor cardiovasculare, respiratorii și a alergiilor sezoniere, afectând în special persoanele vârstnice, copiii, femeile gravide și persoanele cu afecțiuni cronice.

Totodată, perioadele prelungite de secetă și fenomenele meteorologice extreme pot influența negativ calitatea și disponibilitatea resurselor de apă, securitatea alimentară și condițiile generale de trai ale populației.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult