Sport

Gheorghe Hagi a obținut prima victorie în al doilea mandat ca selecționer al echipei de fotbal a României

gsp.ro
Sursa: gsp.ro

Echipa națională de fotbal a României a învins reprezentativa Țării Galilor cu scorul de 2:1, într-un meci amical disputat pe stadionul Steaua din București. Astfel, „tricolorii” au obținut prima victorie în al doilea mandat al selecționerului Gheorghe Hagi. România a deschis scorul în minutul 52. Florinel Coman a marcat după o combinație cu Andrei Borza și Darius Olaru. Galezii au restabilit egalitatea în minutul 64. David Brooks a înscris din centrarea lui Daniel James.

„Dragonii” au fost aproape de a prelua conducerea în minutul 75, însă portarul Ștefan Târnovanu a intervenit în fața lui Lewis Koumas. 5 minute mai târziu, Adrian Rus a marcat golul victoriei cu o lovitură de cap.

„Mă bucur că am primit șansa să joc. Am revenit la echipa națională după o pauză de 2 ani. Sunt fericit că am marcat. Nu contează cine înscrie, important este că am câștigat”, a declarat fundașul central Adrian Rus.

„Știam că vom întâlni o echipă foarte bună. Galezii sunt buni pe faza de atac și agresivi în apărare. Știam că urmează o partidă deschisă. Băieții au dat totul în teren”, a subliniat selecționerul Gheorghe Hagi.

Pentru România urmează partidele în cel de-al doilea eșalon valoric al Ligii Națiunilor UEFA. Discipolii lui Gheorghe Hagi vor debuta pe 25 septembrie, în deplasare cu Suedia.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult