Social

Petiție privind examenul de bacalaureat la Matematică. MEC anunță că ANCE va analiza aspectele semnalate

Sute de persoane au semnat o petiție online prin care solicită examinarea nivelului de dificultate al examenului de bacalaureat la Matematică, susținut pe 12 iunie. Într-o reacție, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) precizează că subiectele examenului au fost elaborate în conformitate cu programa de examen și curriculumul național la disciplina Matematică.

După ce au scris proba, mulți adolescenți s-au plâns pe rețelele sociale că testul a fost extrem de dificil.

„Noi venim la olimpiadă, la concurs republican, internațional? Sau să scriem un examen pentru care primim o notă, care va fi parte dintr-o medie de admitere la facultate? Exercițiul 5 din examenul nostru a fost ceva care noi am văzut pentru prima dată și eu aș vrea ca profesorii care au alcătuit acest test să ne arate în care carte, în care culegere, unde în programa școlară se oferă așa exemplu de exercițiu la trigonometrie”

„Sunt șocată de cum își bate joc Ministerul Educației de cei de la profil real. Eu înțeleg, dar ei nu-s mașinării, ei tot sunt copii, cât de dificile trebuie să fie acele exerciții? Bacalaureatul acesta trebuie să fie despre ideea că să poată da și un copil pe notă de trecere, dar nu este posibil, acolo atât de greu a fost, eu am rămas șocată”.

Elevii, profesorii și părinții susțin că subiectele au fost cu mult mai dificile decât în sesiunile precedente și că unele exerciții au depășit nivelul cunoștințelor.

În petiția publicată online, elevi, profesori și părinți cer ca punctajul necesar pentru promovarea testului să fie ajustat. În prezent, pentru o notă de 5, candidații trebuie să acumuleze aproximativ 25 de puncte dintr-un total de 100.

„Apreciem implicarea elevilor, a părinților și a cadrelor didactice în dezbaterile privind examenele naționale și considerăm că opiniile argumentate contribuie la îmbunătățirea continuă a procesului educațional. Precizăm că subiectele examenului au fost elaborate în conformitate cu programa de examen și curriculumul național la disciplina Matematică, respectând procedurile de elaborare, verificare și validare aplicabile evaluărilor naționale”, a menționat Ministerul Educației într-un comunicat.

Totodată, autoritățile au menționat că înțeleg, în același timp, preocupările privind gradul de dificultate al unor itemi și impactul acestora asupra rezultatelor.

Potrivit Ministerului Educației, Agenția va analiza rezultatele probei, inclusiv aspectele semnalate în petiție, pentru a verifica eventualele elemente care necesită clarificări metodologice.

Dacă analiza va evidenția necesitatea unor măsuri suplimentare, acestea vor fi adoptate în conformitate cu cadrul normativ în vigoare, a subliniat MEC.

Pe 12 iunie, peste șapte mii de tineri au susținut examenul de bacalaureat la Matematică.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult