Corespondență Dan Alexe | Summit la Bruxelles, extinderea și „posibilitatea unor insule”: Ciprul predă președinția rotativă a UE Irlandei
Pe 18-19 iunie are loc la Bruxelles summitul „de vară” al UE. Dacă summiturile din ultimii ani au fost dominate de gestionarea crizelor succesive, de la pandemie la energie și războiul din Ucraina, reuniunea din această săptămână încearcă să contureze și direcțiile strategice ale Uniunii pentru următorii ani: extinderea, securitatea, apărarea europeană și viitorul buget multianual.
Summitul european de vară: Ucraina și Moldova în prim-plan, iar Irlanda preia ștafeta de la Cipru
Pentru Republica Moldova și Ucraina, summitul UE din Bruxelles are o semnificație aparte. El vine imediat după conferința interguvernamentală din 15 iunie, care a deschis oficial primul grup de capitole de negociere – așa-numitul cluster al „fundamentelor” – pentru ambele țări candidate.
Proiectul concluziilor summitului, pe care l-am putut consulta, salută explicit deschiderea negocierilor cu Ucraina și R. Moldova și afirmă că Uniunea Europeană dorește deschiderea cât mai rapidă a tuturor celorlalte clustere, subliniind: - "în funcție de merit și de ritmul reformelor". Pentru Chișinău, textul reprezintă o confirmare politică importantă înaintea summitului UE–Republica Moldova programat pentru luni 22 iunie.
În cazul Ucrainei, liderii europeni reafirmă sprijinul „ferm și neclintit” pentru independența și integritatea teritorială a țării. Tonul documentului este remarcabil de dur la adresa Rusiei. Moscova este acuzată nu doar de continuarea războiului și a atacurilor asupra infrastructurii civile și energetice, ci și de comportament agresiv față de statele membre ale UE. În mod semnificativ, concluziile menționează explicit incidentul în care o dronă rusească încărcată cu explozivi s-a prăbușit într-o clădire rezidențială din România, în Galați, incident prezentat drept o consecință directă a războiului declanșat de Kremlin.
Liderii UE cer adoptarea rapidă a celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și insistă asupra combaterii așa-numitei „flote fantomă” utilizate pentru exporturile petroliere rusești. În paralel, Uniunea promite continuarea ajutorului militar, financiar și industrial pentru Ucraina, inclusiv dezvoltarea unei cooperări mai strânse între industriile de apărare europene și cea ucraineană.
Cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei se află în faza de negociere, adoptarea sa rapidă fiind însă îngreunată de necesitatea consensului între toate cele 27 de state membre. Propunerea oficială a fost prezentată de Comisia Europeană pe 9 iunie 2026, iar discuțiile la nivel diplomatic vizează o posibilă aprobare până la jumătatea lunii iulie 2026.
Extinderea rămâne însă tema strategică de fond și la acest summit. Un paragraf discret, dar important, din proiectul de declarație finală anunță că liderii europeni vor avea în octombrie o dezbatere strategică dedicată exclusiv extinderii Uniunii. Cu alte cuvinte, după ani de ezitări, Bruxelles-ul începe să trateze lărgirea UE nu ca pe o chestiune tehnică, ci ca pe o prioritate geopolitică majoră.
Summitul va aborda și viitorul cadru financiar multianual al Uniunii, adică bugetul european pentru perioada de după 2027. Este probabil dosarul cel mai dificil din punct de vedere politic. Costurile reconstrucției Ucrainei, finanțarea apărării europene, competitivitatea industrială și politica agricolă vor concura pentru aceleași resurse. Liderii au discutat deja prima versiune a „cutiei de negociere”, iar concluziile îi cer viitoarei președinții irlandeze să avanseze negocierile astfel încât un acord să poată fi obținut până la sfârșitul anului.
În planul securității și apărării, documentul reflectă o schimbare de ton fără precedent. Europa vorbește acum deschis despre „pregătirea pentru apărare până în 2030”, despre producție accelerată de armament, sisteme antiaeriene, drone și mobilitate militară. NATO rămâne fundamentul apărării colective, dar Uniunea încearcă să-și dezvolte propriile capacități industriale și tehnologice.
„Posibilitatea unor insule”: Ciprul predă președinția rotativă a UE Irlandei
În acest context se încheie și mandatul președinției cipriote a Consiliului UE. Sub sloganul „O Uniune autonomă. Deschisă către lume”, Cipru a încercat să imprime agendei europene teme precum autonomia strategică, securitatea, competitivitatea economică, energia și extinderea. Președinția cipriotă a reușit să împingă înainte dezbaterile privind apărarea europeană și noul buget al Uniunii, dar și să mențină extinderea în centrul agendei europene.
De la 1 iulie, ștafeta va fi preluată de o altă insulă: Irlanda. Dublinul va avea o misiune dificilă: finalizarea negocierilor politice asupra viitorului buget european și pregătirea dezbaterii strategice privind extinderea. Guvernul irlandez prezintă această președinție drept o oportunitate de a construi consens și de a ajuta Uniunea să răspundă provocărilor comune, într-un moment în care Europa trebuie simultan să finanțeze apărarea, să sprijine Ucraina și să pregătească integrarea unor noi membri.
Privit din perspectiva Republicii Moldova, summitul din iunie transmite un mesaj clar: dosarul aderării a intrat într-o nouă etapă. Pentru prima dată, Chișinăul nu mai apare doar ca beneficiar al sprijinului european, ci ca viitor stat membru aflat efectiv în negocieri. Iar dacă ritmul reformelor va fi menținut, toamna lui 2026 ar putea deveni momentul în care Uniunea Europeană va începe să discute nu dacă se va extinde, ci cât de repede.
Președinția rotativă a Consiliului UE
Președinția rotativă a Consiliului UE, pe care Ciprul o va preda la sfârșitul acestei luni Irlandei, de la o insulă la alta, la cele două capete ale Europei, este una din moștenirile cele mai greoaie și disfuncționale ale anilor 1950. Pe atunci, Comunitatea Europeană nu avea decât 6 membri: Franța, Germania, Italia si țările din Benelux. Asta însemna că fiecărui membru ii venea rândul in fruntea Europei o dată la 3 ani.
Dosarele puteau fi urmărite si bine pregătite, iar continuitatea politica era asigurata. Sistemul a funcționat relativ bine pana in anii 1990, când Uniunea avea 12 membri. Astăzi, insă, sistemul a devenit extrem de complicat. Cu 27 de membri, fiecărei țări ii vine rândul o data la 14 ani sa fie in fruntea afacerilor europene. In aceste condiții, este evident ca nu mai poate fi vorba de o serioasă continuitate in politica.
Sistemul nu mai este nici măcar echitabil. S-a atras deja de multa vreme atenția ca nu este just ca UE sa fie condusa, alternativ, cu mandate egale ca lungime, de o țărișoară ca Luxemburgul, cu mai puțin de o jumătate de milion de locuitori, sau insule precum Mala și Cipru (Irlanda fiind de fapt de dimensiuni medii în ce privește populația) și de Germania, cu peste optzeci de milioane de locuitori.
