Sport

Politehnica UTM Chișinău va avea o nouă „casă”

Politehnica UTM
Sursa: Politehnica UTM

Politehnica UTM Chișinău are o nouă „casă”. În viitoarea ediție de campionat a Superligii moldovenești de fotbal, nou-promovata își va găzdui adversarii la Complexul Sportiv al Universității Tehnice. În sezonul trecut, „studenții” și-au disputat partidele de pe teren propriu la Suruceni. Recent au fost finalizate lucrările de instalare a sistemului de irigare a terenului, un element important pentru menținerea suprafeței de joc în cele mai bune condiții.

De asemeni, a fost renovat blocul administrativ, acolo unde se află vestiarele și au fost amplasate platformele de filmare pentru operatori.

„Aici este casa noastră. Așteptăm suporterii în tribune pentru a ne susține”, a declarat fundașul Nichita Lipcan.

„Cred că este important să avem propriul nostru stadion. Ne vom simți confortabil în noul campionat”, a subliniat Mijlocașul Alexandru Mardari.

„Suntem pregăți pentru începerea campionatului. Tragem tare la antrenamente, pentru a fi în cea mai bună condiție fizică”, a afirmat fundașul Tomer Katz.

În ediția de campionat 2025/2026, Politehnica UTM s-a clasat pe locul 7, ratând calificarea în play-off. În primavară acestui an, „studenții” au evoluat în Liga 1, de unde au promovat din nou pe prima scenă a fotbalului moldovenesc, iar acum țintesc și mai sus.

Clubul din capitală a cooptat și jucători experimentați. Printre aceștia se numără Igor Arhirii, care în 2025 a devenit campion național împreună cu Milsami Orhei.

„Avem drept obiectiv să ne batem pentru locul 4. Ediția precendă a fost una de adaptare. Jucătorii știu că avem un obiectiv îndrăzneț, însă pentru a ne dezvolta ca și club, trebuie să obținem și rezultate”, a punctat antrenorul Eugen Molovata.

„Vom împărți campionatul în două părți. Mai întâi trebuie să ne calificăm în play-off. După care vom pregăti jucătorii pentru a obține victorii”, a conchis managerul clubului, Radu Rebeja.

În prima etapă a Superligii moldovenești de fotbal, Poli va juca în deplasare cu CSF Bălți, iar în etapa a doua va găzdui pe Sheriff Tiraspol.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult