Atac cu victime în sudul Ucrainei și noi drone deasupra Moscovei

Un nou val de atacuri a provocat vineri, 19 iunie, victime și pagube în sudul Ucrainei, în timp ce Moscova a raportat, la rândul său, atacuri cu drone asupra capitalei ruse.
În regiunea Odesa, o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra raionului Belgorod-Dnestrovsk. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei și Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, lovitura a vizat o parcare situată în afara unei localități, scrie novosti-n.org.
În urma impactului au luat foc două autocisterne cu benzină și o autocisternă cu gaz. Operațiunea de stingere a incendiului a fost complicată de declanșarea unei noi alerte aeriene. La intervenție au participat 13 salvatori și trei autospeciale. Incendiul a fost lichidat, iar autoritățile continuă să evalueze consecințele atacului.
Între timp, autoritățile ruse au anunțat un nou atac cu drone asupra Moscovei. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a declarat că sistemele de apărare antiaeriană au interceptat peste 20 de drone care se îndreptau spre oraș. Potrivit acestuia, echipele de intervenție au fost trimise în zonele unde au căzut fragmentele aparatelor de zbor.
Totodată, atacul a determinat introducerea unor restricții temporare pe aeroporturile Domodedovo și Jukovski, unde au fost suspendate pentru o perioadă operațiunile de decolare și aterizare.
La Kiev, consilierul ministrului ucrainean al Apărării, Serghei Sternenko, a confirmat, în după-amiaza zilei de vineri, 19 iunie, desfășurarea operațiunii și a afirmat că dronele s-au deplasat spre capitala rusă din mai multe direcții, descriind acțiunea drept „un atac de amploare”.
Amintim că anterior președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că Ucraina va continua să răspundă atacurilor ruse și a cerut sporirea presiunii internaționale asupra Moscovei.
„Dacă Putin nu vrea să pună capăt acestui război, nu vom sta cu mâinile în sân. Vom răspunde. Răspunsul trebuie să fie puternic și echitabil. (...) Dacă va arde Ucraina, va arde și Moscova”, a declarat Zelenski după atacul masiv din 18 iunie asupra Moscovei.
Președintele ucrainean a reiterat apelul pentru sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei și a susținut că presiunea economică și politică asupra Kremlinului trebuie intensificată pentru a forța încetarea agresiunii.
CITIȚI ȘI: