Locuitorii din Coșnița și-au exprimat părerea privind exploatarea resurselor minerale: „Vrem să fie bine în sat”
Pe fondul controverselor legate de proiectul de exploatare a resurselor minerale, locuitorii satelor Coșnița și Pohrebea, raionul Dubăsari, au fost chemați pe 21 iunie la urne, pentru a se pronunța în cadrul unui referendum local. Cetățenii au decis dacă terenurile din extravilanul localității vor putea fi utilizate pentru exploatarea resurselor minerale în apropierea zonelor locuite. Cele trei secții de votare amenajate în cadrul plebiscitului s-au închis, fiind dat startul numărării buletinelor de vot.

Pe terenul de la intrarea în satul Coșnița, pe o suprafață de peste zece hectare ar putea fi amenajată o carieră de nisip. Proiectul a generat un conflict de durată și a împărțit comunitatea în două tabere. În timp ce unii localnici se tem că exploatarea va afecta mediul și viața de zi cu zi a oamenilor, investitorul susține că deține toate autorizațiile necesare și promite investiții de peste 20 de milioane de lei.
Pentru a decide soarta acestor terenuri, locuitorii din cele două sate au fost chemați la urne. Pentru acest plebiscit au fost deschise trei secții de votare, două în Coșnița și una în satul Pohrebea.

Întrebarea de pe buletinele de vot a stârnit însă confuzie în rândul unor alegători din cauza formulării birocratice.
„Întrebările din referendum sunt formulate incorect. Pentru cei care sunt mai în vârstă ei înțeleg că da sau nu e formulat incorect. Mai bine formulau contra sau pentru. Reiese că noi trebuie să votăm da - dacă ești contra și nu - dacă ești pentru. Îmi iubesc satul și nu vreau ca cineva care își umple buzunarele cu bani se duc în altă parte și trăiesc, dar aici să fie rahat”.
„Așteptăm să fie bine și să nu sape, să scoată nisipul de acolo. Oamenii au spus că nu vor, dar ei o fac pe a lor. Să nu scoată nisipul, asta e speranța”.
„Nu vrem să fie ceva probleme sau alunecări de teren. Vrem să fie bine și adică cu ajutorul a spune da sau nu o să se schimbe tot”.
„Satul să iasă cu câștig, nu în pagubă, noi nu vrem carieră. Una că noi care suntem în vârstă, dar copiii noștri, nepoții noștri? Au să distrugă tot satul. Noi nu vrem asta”.
„Vrem să fie bine în sat, dar drumurile și lucrul care ei vor să îl facă, să scoată pietrișul sunt împotrivă”.
„Tot satul participă, particip și eu”.
„Această carieră o să distrugă puțin infrastructura noastră și o să avem mai multe daune, mai mult de pierdut decât de câștigat”.
„Am venit să votez pentru a face o schimbare în sat. Votul contează”.
Pentru Eliza, acesta a fost primul vot din viață, un exercițiu prin care vrea să demonstreze că poate dicta viitorul comunității.
„Eu cred că e destul de important, pentru că fiecare are părerea lui și cred că tinerii din ziua de astăzi pot să schimbe ceva”, a menționat Eliza Larionov.

La urne au fost chemați și locuitorii din Pohrebea. Pe liste aici au fost înscriși 588 de alegători.
Amintim că anul trecut, Consiliul Local Coșnița a respins schimbarea destinației terenului vizat pentru carieră. Compania a contestat decizia în instanță și a obținut câștig de cauză, ceea ce a determinat convocarea unei ședințe extraordinare pentru reexaminarea subiectului și stabilirea referendumului local.

CITIȚI ȘI: