Politic

Guvernul va prezenta mecanismul Fondului de convergență până la sfârșitul lunii iulie

Guvernul anunță că, în decurs de o lună, va prezenta mecanismul de implementare a Fondului de convergență, menit să apropie cele două maluri ale Nistrului. Proiectul urmează să fie prezentat delegației de la Tiraspol, fiind planificată organizarea unei reuniuni până la sfârșitul lunii iulie, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului din 24 iunie.

Formatul de comunicare 1 plus 1 este unicul funcțional în condițiile actuale. De aceea, Chișinăul a propus o nouă reuniune, invitând delegația de la Tiraspol la Chișinău. Ne-am propus să-i informăm despre Fondul de convergență și cum va funcționa acesta”, a menționat Chiveri.

Guvernul se află în acest moment în procesul de elaborare a mecanismului, care va include calendarul acțiunilor și funcționalitatea întregului sistem.

Din răspunsul obținut de la Tiraspol, am înțeles că această propunere de a discuta Fondul de convergență nu a trezit prea mult entuziasm acolo. Pentru noi este important că despre fond se discută cât mai mult în spațiul public din raioanele din estul regiunii, în pofida propagandei, falsurilor și a declarațiilor de la Tiraspol”, a menționat vicepremierul.

Oficialul dă asigurări că acest fond va răspunde așteptărilor cetățenilor din stânga Nistrului, făcând parte din procesul de reintegrare, prin proiecte de infrastructură și de îmbunătățire a calității vieții.

Fondul de convergență pentru reintegrarea țării, anunțat pe 12 februarie 2026 la Chișinău, va include și taxele pe care le achită sau urmează să le achite agenții economici din stânga Nistrului. Banii adunați vor fi alocați pentru realizarea unor proiecte sociale și de infrastructură.

Potrivit vicepremierului Chiveri, Fondul de convergență nu va fi un instrument de condiționare în negocierile cu Tiraspolul, ci parte a unui proces de reintegrare economică graduală. Totodată, implementarea proiectelor va fi realizată la nivelul comunităților locale și al companiilor înregistrate pe malul drept, fără o coordonare directă cu autoritățile transnistrene.

Fondul urmează să includă un buget de circa 300 de milioane de lei până la sfârșitul anului, cu posibilitatea majorării acestuia la patru miliarde de lei până în 2030.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult