România | Trei partide îl propun pe Siegfried Mureșan premier. Nicușor Dan: „Ar fi bine să avem guvern până marți”

Președintele român Nicușor Dan așteaptă partidele să vină cu o soluție pentru ieșirea din criza politică. El a transmis că își dorește până pe 30 iunie să fie instalat guvernul la Palatul Victoria.
Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR) și Uniunea Democrată Maghiară (UDMR) îl vor propune pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, scrie presa română.
Cele trei partide discută și un posibil acord cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru o rocadă guvernamentală. Dominic Fritz, liderul USR, a propus deja varianta rotației guvernelor minoritare: PNL-USR-UDMR să guverneze până în 2027, atunci când PSD ar urma să preia executivul și să propună un nou premier.
Varianta a fost discutată și în ședința Biroului Permanent al PNL vineri dimineață, 26 iunie, însă până acum nu s-a luat o decizie. PNL a renunțat la varianta propunerii lui Alexandru Nazare pentru funcția de premier: „Nici noi nu știm care să fie varianta finală, încă discutăm”, a spus unul dintre participanții la ședință.
Și USR, alături de UDMR, îl vor susține pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, au declarat surse din partid pentru Digi24.
Din ultimele informații, PSD nu își dorește în acest moment un guvern din care să facă parte USR, iar, de altă parte, PNL, USR și UDMR nu vor un guvern fără USR. De asemenea, social-democrații îl propun premier pe Sorin Grindeanu.
Dacă vineri, 26 iunie, nu se găsește acea soluție, președintele le-ar mai da timp partidelor până duminică, însă spune că este foarte important ca până marți, 30 iunie, să existe un guvern.
„Important să avem un guvern cât mai repede și, pentru că parlamentarii vor intra în vacanță parlamentară marți, ar fi bine să avem un guvern până marți. Am văzut în declarațiile publice disponibilitate pentru o soluție, pentru cel puțin o soluție. Eu aștept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni putem, noi toți cetățenii din țara asta, putem să așteptăm de la partidele politice propuneri de majoritate”, a transmis Nicușor Dan.
România nu are guvern cu puteri depline după demiterea lui Ilie Bolojan prin moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, pe 5 mai.
De la declanșarea crizei politice, Nicușor Dan a propus două candidaturi pentru funcția de premier. Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte de a ajunge în Parlament, iar Adrian Veștea nu a acumulat numărul necesar de voturi. Dacă și următoarea desemnare este respinsă de Legislativ, președintele poate dizolva Parlamentul și convoca alegeri anticipate.
CITIȚI ȘI:
Președintele Nicușor Dan anunță negocieri pentru un guvern minoritar la București
România, în căutarea unui premier: Negocieri tensionate și miza anticipatelor
România: Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Guvernul Veștea din România: A primit 189 de voturi „pentru”, deși avea nevoie de minimum 233