Economic

Schimbare la conducerea Energocom: Compania a lansat concurs pentru funcția de director general

Compania Energocom a anunțat lansarea unui concurs pentru ocuparea funcției de director general. Dosarele de participare pot fi depuse până la 20 iulie, iar câștigătorul va fi desemnat pentru un mandat deplin de conducere a întreprinderii, funcția fiind asigurată în prezent în regim de interimat.

Pentru funcția de director pot candida persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova, cunosc limba română, au studii superioare în domeniul economic, financiar, energetic sau juridic și dispun de cel puțin cinci ani de experiență profesională relevantă în ultimii zece ani, inclusiv minimum un an în funcții de conducere în sectorul energetic.

Candidații trebuie să aibă cunoștințe solide privind cadrul de reglementare al sectorului energetic, mecanismele tarifare și formarea prețurilor, precum și competențe în management financiar corporativ. Este obligatorie cunoașterea limbii engleze la nivel minim B1, lipsa antecedentelor penale nestinse, absența condamnărilor pentru infracțiuni de corupție și a oricăror interdicții legale de ocupare a unor funcții.

Dosarul de participare la concurs trebuie să includă un concept de dezvoltare a companiei, care să prevadă, inclusiv, diversificarea surselor de achiziție și reducerea dependenței energetice. Pe lângă actul de identitate, CV și copia diplomei de studii, se solicită depunerea unei declarații privind evaluarea competenței pentru funcție. Prezentarea scrisorilor de recomandare naționale și internaționale și a certificatelor care atestă cunoașterea altor limbi străine decât rusa și engleza oferă punctaj suplimentar.

Dosarul complet pentru participare la concurs se depune în plic sigilat, însoțit de lista documentelor prezentate, semnată de candidat, la sediul întreprinderii, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:30 – 12:00 și 13:00 – 16:30. Data-limită de depunere este 20 iulie, ora 16:00.

Energocom este o întreprindere de stat, aflată în proprietatea Guvernului, cu rol de furnizor central pe piața energiei electrice și a gazelor naturale. Compania achiziționează energie electrică de pe piață de la centrale de energie regenerabilă cu statut de producător eligibil și de la termocentrale și o revinde furnizorilor la prețuri reglementate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Începând cu 1 septembrie 2025, Energocom a preluat oficial, în regim de obligație de serviciu public, funcția de furnizor de gaze naturale pentru consumatorii finali, în urma deciziei ANRE.

Concursul a fost lansat pentru desemnarea unui director general cu mandat deplin. Eugeniu Buzatu ocupă funcția de director general interimar al companiei din 13 decembrie 2024, când a fost numit de Consiliul Energocom, în urma încetării contractului de management al predecesorului său, Victor Bînzari.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult