MAN vrea alegeri parlamentare anticipate: „Demisii de ochii lumii”

Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condusă de primarul capitalei Ion Ceban, își dorește alegeri parlamentare anticipate, ca urmare a problemelor identificate la întreprinderea de stat Moldatsa și a reformelor demarate de actuala guvernare. Liderul partidului anunță inițierea unei moțiuni de cenzură, iar Guvernul răspunde că aceasta reprezintă „un mecanism firesc al procesului democratic”.
Ion Ceban a acuzat guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de „cinci ani de minciuni”, „nepotism” și „administrare defectuoasă” a statului, susținând că actuala putere a eșuat în gestionarea domeniilor-cheie.
„Sâmbătă, MAN va întruni Consiliul Național Extins, iar unul din subiectele importante va fi aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, pe care o vom înainta în Parlament pentru a fi declanșate alegerile parlamentare anticipate. Iar săptămâna viitoare vom propune tuturor deputaților din Parlament să o semneze”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare.
Liderul MAN a afirmat că actuala guvernare ar mima „curățenia în instituții” prin „demisii de ochii lumii” și a cerut deschiderea unor dosare penale în cazurile pe care le consideră abateri grave.
„Un eșec total nu pentru PAS, dar pentru țară este această guvernare. Pentru că voi ați spus că veți fi altfel, dar sunteți mai periculoși și mai toxici decât restul”, a declarat Ceban.
Guvernul a subliniat, într-o reacție pentru Teleradio-Moldova, că respectă drepturile opoziției: „Într-o democrație, opoziția are dreptul să depună o moțiune de cenzură. Este un mecanism firesc al procesului democratic”.
Protest împotriva reformei din educație
Totodată, colegii lui Ion Ceban au protestat, în dimineața zilei de 2 iulie, împotriva reformei „Restart în educație”, promovate de Ministerul Educației și Cercetării, care prevede trecerea instituțiilor educaționale în subordinea unor agenții teritoriale. Potrivit lor, schimbarea ar duce la centralizarea deciziilor privind administrarea școlilor și ar limita competențele autorităților publice locale.
Deputata MAN, Angela Cutasevici, a declarat că reforma creează incertitudini privind continuitatea unor programe educaționale finanțate din bugetul municipal și funcționarea instituțiilor aflate în gestiunea municipalității.
„Restart în educație este, de fapt, despre centralizarea comenzii și a deciziilor asupra infrastructurii școlare. Agențiile teritoriale vor decide ce școli să funcționeze și care să fie închise. Știm foarte bine că școala este inima unei localități, iar atunci când este închisă o școală, moare acea localitate”, a declarat Cutasevici la protestul din fața Parlamentului.
Reforma ar putea afecta inclusiv programele municipale dedicate claselor cu profil artistic și sportiv, grupelor cu program prelungit, școlilor auxiliare și alimentației gratuite pentru elevi, a mai spus aceasta.
Reprezentanții MAN au mai criticat, la protest, și propunerile privind distribuirea impozitului pe venit al persoanelor fizice, susținând că reducerea cu cinci puncte procentuale a cotei care revine bugetelor municipale ar diminua semnificativ veniturile administrațiilor locale.
„Pentru bugetul municipal Chișinău, această modificare înseamnă aproximativ 330 de milioane de lei anual. În următorii patru ani, municipiul riscă să piardă circa două miliarde de lei, bani care pot fi utilizați pentru prestarea serviciilor publice”, a declarat unul dintre reprezentanții MAN.
MEC: Finanțare stabilă și predictibilă pentru servicii esențiale în educație
Reforma „Restart în educație”, care prevede înlocuirea actualelor direcții, secții și departamente raionale și municipale de învățământ cu Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE), aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, urmărește modernizarea administrării sistemului de învățământ și reducerea diferențelor de calitate dintre raioane și municipii, susțin autoritățile.
În același timp, educația timpurie și activitățile extrașcolare vor rămâne în responsabilitatea autorităților publice locale.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat anterior că noul model este necesar deoarece actualul sistem este fragmentat și generează discrepanțe majore între raioane în ceea ce privește rezultatele școlare, gradul de digitalizare și capacitatea administrativă.
Potrivit ministrului, noile agenții vor gestiona rețeaua școlară, vor fi responsabile de selectarea și evaluarea directorilor, monitorizarea calității educației, administrarea infrastructurii și a transportului școlar, precum și de implementarea politicilor privind incluziunea, siguranța elevilor și digitalizarea.
„Odată cu trecerea școlilor în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație, finanțarea grupelor cu program prelungit, a claselor cu profil și a suplimentului pentru alimentația elevilor din Chișinău va fi asigurată direct din bugetul de stat. Astfel, aceste servicii esențiale vor beneficia de finanțare stabilă și predictibilă, fără a depinde de decizii conjuncturale ale administrațiilor municipale sau de schimbările politice la nivel local. În ultimii ani, Primăria Chișinău a încercat să reducă sau să elimine aceste servicii”, au subliniat reprezentanții MEC, pentru Teleradio-Moldova.
Ministerul argumentează că reforma este determinată și de evoluțiile demografice, numărul elevilor din Republica Moldova reducându-se de aproape două ori în ultimele două decenii. Totodată, instituția susține că direcțiile locale de învățământ se confruntă cu un deficit de personal și cu dificultăți în recrutarea specialiștilor, în condițiile în care, în medie, doar circa 70% dintre funcțiile existente sunt ocupate.
MEC mai precizează că proiectul se află în etapa consultărilor publice și a fost discutat cu reprezentanții autorităților raionale și municipale. Potrivit ministerului, observațiile și propunerile formulate de autoritățile locale vor fi analizate înainte de definitivarea conceptului și a cadrului normativ necesar implementării reformei.
CITIȚI ȘI: