Maia Sandu a luat act de demisia lui Alexandru Munteanu și va iniția consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Președinta Maia Sandu a luat act de demisia premierului Alexandru Munteanu și va iniția, săptămâna viitoare, consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
Maia Sandu: „Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul”
În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 3 iulie, după anunțul lui Alexandru Munteanu, Maia Sandu a negat afirmațiile potrivit cărora acesta nu ar fi fost lăsat să lupte împotriva abuzurilor.
Singura nemulțumire semnalată ar fi fost „relația interpersonală cu unul dintre membrii Guvernului”, a menționat șefa statului, precizând că ar fi vorba despre ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Totodată, Maia Sandu a spus că nu este persoana potrivită pentru a vorbi despre aceste animozități.
„Speculațiile potrivit cărora a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul așa cum a considerat corect. El a ales să plece. Reformele sunt dificile”, a declarat Maia Sandu.
Președinta i-a mulțumit lui Alexandru Munteanu pentru că și-a asumat răspunderea conducerii Guvernului într-o perioadă complexă, în care erau necesare măsuri de relansare a economiei, dar și inițierea unor reforme structurale esențiale.
„Apreciez eforturile depuse de el, dar și de întregul cabinet de miniștri în aceste luni”, a subliniat șefa statului.
Maia Sandu a mai spus că multe lucruri au început bine și că s-au depus eforturi importante. Totuși, aștepta „mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezență pentru a asculta oamenii și pentru a le explica ce fel de reforme trebuie să facem și de ce trebuie să le facem”.
Șefa statului a confirmat că a avut, în ultima săptămână, mai multe discuții cu Alexandru Munteanu despre reformele care au generat dezbateri intense în societate, în special reforma fiscală, și crede că „aceste reforme puteau fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să putem obține sprijinul și încrederea cetățenilor că lucrurile pe care le facem sunt în beneficiul țării”.
„Și eu, și domnul Munteanu am lucrat și lucrăm cu onestitate și integritate. Și eu m-am ghidat de integritate și corectitudine în toată activitatea mea de-a lungul timpului, inclusiv în momentele foarte complicate; atunci am continuat, nu am renunțat”, a mai spus președinta.
Consultări pentru desemnarea viitorului premier
Referitor la desemnarea viitorului premier, Maia Sandu a declarat că este prematur de spus dacă va fi aleasă o persoană politică sau un tehnocrat, decizia urmând să fie luată după consultările cu partidele parlamentare.
„Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării. Trebuie să avem în Guvern o echipă unită, puternică, care să îndeplinească obiectivul nostru de țară – aderarea la UE. Este nevoie de pași hotărâți pentru implementarea măsurilor de dezvoltare economică și pentru curățarea instituțiilor. Încurajez oamenii care au muncit până acum onest și corect să nu-și piardă entuziasmul de a munci și încrederea în viitorul țării. Suntem obligați să reușim să ducem Moldova în UE și să dezvoltăm țara”, a afirmat președinta.
Președinta recunoaște că identificarea unei candidaturi potrivite pentru funcția de prim-ministru nu este deloc ușoară, însă „trebuie să reușim totuși să avem un Guvern destul de repede”, pentru a nu tergiversa reformele în contextul parcursului european asumat de țară. Maia Sandu a mai spus că Guvernul care pleacă „a făcut o muncă extraordinară pe subiectul integrării europene”.
„Vreau să le amintesc colegilor din Guvern că avem niște sarcini foarte concrete și ambițioase pe care trebuie să le îndeplinim până la 1 septembrie, iar această schimbare de Guvern nu trebuie să influențeze obiectivul nostru. De aceea, îi rog atât pe miniștri – chiar dacă Guvernul este demis, ei rămân la locul de muncă – cât și pe toți ceilalți colegi din Guvern și din agențiile care lucrează pe agenda de integrare europeană să nu facem nicio pauză, să nu ne oprim nicio clipă, dimpotrivă, să lucrăm și mai rapid”, a solicitat șefa statului.
Întrebată ce modificări își dorește în noua garnitură guvernamentală, Maia Sandu a spus că această discuție trebuie lăsată la latitudinea candidatului care va fi desemnat pentru funcția de prim-ministru. „Pentru că nu este corect să mă pronunț eu și să influențez aceste procese”, a afirmat președinta.
Demisia lui Alexandru Munteanu
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și-a anunțat vineri, 3 iulie, demisia, la opt luni după ce a fost învestit în funcție de către Parlament. Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, acesta a scris că nu-și mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile pe care le am”.
„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec. Mulțumesc tuturor colegilor – miniștri, echipei acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință. Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a scris Alexandru Munteanu pe pagina sa de Facebook.
După desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru, acesta va cere, în termen de 15 zile, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și asupra întregii liste a Guvernului, care vor fi dezbătute în ședința Parlamentului. În cazul imposibilității formării Guvernului, Legislativul poate fi dizolvat dacă nu a acordat votul de încredere pentru formarea Executivului în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
CITIȚI ȘI: