ANI a depistat o avere nejustificată de peste 300 mii de lei în cazul unui fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o avere cu caracter nejustificat în valoare de 301.776 de lei în cazul lui Vitalie Stratan, fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Central, și al membrilor familiei acestuia. Potrivit actului de constatare emis astăzi, 13 iulie, diferența substanțială a fost stabilită între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 2017-2018 și 2024.
ANI anunță că va transmite cauza în instanță pentru examinarea confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței constatate. Totodată, s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu, în condițiile legii.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, Vitalie Stratan riscă să fie decăzut din dreptul de a ocupa funcții prevăzute de Legea privind declararea averii și intereselor personale pentru o perioadă de trei ani și să fie inclus în Registrul de stat al persoanelor cu interdicție de a ocupa asemenea funcții.
Potrivit ANI, controlul averii și intereselor personale a fost inițiat după o sesizare depusă în martie 2025, care a vizat, între altele, sursa banilor pentru achiziționarea unui apartament de 66.9 metri pătrați, cumpărat în anul 2014 la un preț preferențial.
Inspectorii au examinat și situația unui împrumut de 200 de mii de lei, despre care Comisia de evaluare a menționat că ar fi fost contractat de la o rudă apropiată, dar care nu ar fi fost declarat în declarațiile de avere pentru anii 2015-2021.
În urma verificărilor, ANI a stabilit că Vitalie Stratan, în calitate de judecător și ulterior vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, era subiect al declarării averii și intereselor personale, iar controlul a fost extins și asupra membrilor familiei.
Autoritatea precizează că analiza a vizat perioada 1 august 2016 - 7 aprilie 2025, fiind verificate veniturile, bunurile și modificările patrimoniale ale familiei Stratan. Concluzia inspectorului de integritate a fost că există o diferență substanțială între averea deținută și resursele financiare justificate.
Actul de constatare poate fi contestat în termen de 30 zile la Curtea de Apel Centru.
CITIȚI ȘI: