Curățenie în companiile de stat, investiții și aderare la UE: Noul premier „va trebui să ia decizii foarte dure”, afirmă Igor Grosu

Restabilirea încrederii societății, zdruncinate de scandalurile privind remunerările nejustificate din sectorul public, atragerea investițiilor, creșterea economiei și deschiderea tuturor clusterelor de aderare la Uniunea Europeană (UE) reprezintă principalele obiective pe care viitorul Guvern, condus de premierul desemnat Vasile Tofan, va trebui să le atingă până la sfârșitul acestui an.
Sarcinile au fost trasate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în ediția din 15 iulie a emisiunii „Eu și UE" de la Moldova 1.
Primul obiectiv al noului Guvern, potrivit lui Grosu, va fi restabilirea încrederii societății, „șifonate” de ultimele scandaluri privind remunerările unor angajați din sectorul public, iar noul premier va trebui „să ia decizii foarte dure” în privința sistemului de salarizare din unele întreprinderi de stat.
„Va trebui să depunem un efort pentru a restabili încrederea și, recunoaștem, să corectăm greșelile. Să ia imediat raportul de evaluare de la Centrul Național Anticorupție și de la Comisia de Revizie privind Moldatsa și să ia decizii foarte dure privind sistemul de salarizare de acolo, componența Consiliului de administrare, să facă o evaluare a tuturor proprietăților care sunt în administrarea Agenției Proprietății Publice”, a declarat Grosu.
Noul Executiv va trebui, totodată, să atragă investiții și să crească economia țării. Grosu a menționat că profilul lui Tofan, care vine din mediul de afaceri, va contribui la o mai bună înțelegere a relației stat-privat.
„Dumnealui vine din domeniul acesta, are o foarte bună înțelegere, simte pulsul și starea de spirit din mediul de afaceri. Am văzut o reacție bună din partea mediului de afaceri și aceasta asta ne bucură, pentru că au o persoană care înțelege care sunt problemele în relația dintre stat și mediul de afaceri”, a mai adăugat oficialul.
Nu în ultimul rând, Cabinetul de Miniștri ce va fi condus de Vasile Tofan va trebui să depună eforturi pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu UE și finalizarea angajamentelor asumate.
Procesul de amalgamare a localităților va continua
Referitor la reforma administrației publice locale, Grosu a precizat că aceasta va continua conform angajamentelor asumate, cu procesul de amalgamare voluntară aflat deja într-o etapă avansată. Totodată, propunerea premierului desemnat, Tofan, privind o municipalizarea completă a R. Moldova ar putea fi reluată abia după un ciclu electoral.
„Reforma administrației publice, ea trebuie să meargă conform angajamentului, așa cum ne-am asumat. Dumnealui înțelege că noi suntem la o etapă foarte avansată cu procesul de amalgamare voluntară și nu se poate interveni acum. Dumnealui zice că în următorul ciclu electoral este rezonabil să revenim și să învățăm lecțiile. Am putea să revenim la municipalizare după un ciclu electoral”, a declarat Grosu.
Alte priorități enumerate de spicher pe care va trebui să se concentreze viitorul Guvern țin de rectificarea bugetară, continuarea procesului de elaborare a Legii salarizării, precum și a politicii fiscale, care a generat controverse în societate și necesită a fi regândită.
„Dumnealui înțelege că noi suntem la o etapă foarte avansată cu Legea salarizării. Aici trebuie să continuăm. Să continue dumnealui împreună cu Ministerul Finanțelor, cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Rectificarea bugetară trebuie să o dăm, cel puțin o lectură... până la sfârșitul acestei sesiuni, iar a doua lectură - în sesiunea extraordinară (din august -n.r.). Și politica fiscală, evident. Dar am zis să-l lăsăm să-și formeze o opinie și după aceea vom reveni asupra fiecărei propuneri”, a conchis Grosu.
Precizăm că structura și componența Guvernului Tofan urmează să fie anunțată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar votul de încredere în Parlament este programat pentru marți, 21 iulie.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus, la Moldova 1, că Vasile Tofan va avea libertatea să vină cu propriile propuneri privind componența guvernamentală, însă a ținut să evidențieze activitatea ministrului în exercițiu ai Educației și Cercetării, Dan Perciun, al Energiei, Dorin Junghietu, precum și a ministrului interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, susținând că cei trei au realizat progrese importante în domeniile pe care le conduc.
Amintim că premierul desemnat, Vasile Tofan, și-a încheiat recent consultările cu miniștrii interimari din actualul Guvern. Niciun membru al Cabinetului nu a confirmat, deocamdată, dacă va face parte și din noul Executiv, majoritatea declarând că decizia aparține exclusiv premierului desemnat.
CITIȚI ȘI:
- Grosu: Tofan își va prezenta echipa „cel târziu vineri”. Parlamentul se convoacă pe 21 iulie pentru votul de încredere
- „Nu mă țin cu dinții de funcție”: Ce spun miniștrii interimari despre viitorul lor în Guvernul Tofan
- PROFIL | Vasile Tofan, de la Horizon Capital la Guvern: Cine este antreprenorul care propune o reformă radicală a statului