Social

REGULAMENT | Note în loc de voturi: Cum va fi ales viitorul director general al TRM

Patru candidați se vor prezenta vineri, 17 iulie, în fața Consiliului de Supraveghere (CS) al Companiei ,,Teleradio-Moldova" (TRM) pentru proba interviului, etapă decisivă în procesul de selecție a viitorului director general al instituției. Câștigător al concursului va fi declarat candidatul care va obține cel mai mare punctaj din partea membrilor CS, dar nu mai mic de 7.

Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului de selectare a candidatului la funcția de director general al IP Compania „Teleradio-Moldova”, candidații acceptați la etapa de interviu vor fi evaluați cu note.

De asemenea, fiecare membru al CS va adresa aceleași întrebări fiecărui candidat la concurs.

Întrebările se vor axa pe deținerea cunoștințelor în domeniul audiovizualului, pe proiectul managerial de dezvoltare pentru următorii șapte ani, evaluarea capacității de analiză și de gândire critică, gradul de respectare a principiilor bunei guvernări, cunoașterea aprofundată a legislației naționale și a celei europene în domeniul serviciilor media audiovizuale, deținerea capacităților de administrare eficientă a instituțiilor media și cunoașterea limbii române, precum și a limbii engleze sau franceze.

Pentru fiecare răspuns, candidatul va fi evaluat cu o notă de la 1 la 10.

Pe lângă partea legată de întrebări și răspunsuri, candidații vor avea la dispoziție 15 minute pentru prezentarea Proiectului managerial de dezvoltare a IP Compania „Teleradio-Moldova” pentru următorii șapte ani.

Drept urmare a etapei de interviu, învingător al concursului va deveni candidatul care va obține cel mai mare punctaj, dar nu mai puțin de șapte puncte.

În cazul egalității de punctaj, va fi desemnat învingător candidatul promovat cu cel mai mare punctaj la evaluarea Proiectului managerial de dezvoltare a TRM.

Precizăm că directorul general al IP Compania „Teleradio-Moldova” este desemnat de către Consiliul de Supraveghere pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.

Candidații la funcția de director general al TRM

Dorin Scobioală este jurnalist și producător TV, cu o experiență în televiziune de aproape trei decenii. De-a lungul carierei, a activat la mai multe posturi de televiziune din Republica Moldova, ulterior a fost producător general la Moldova 1. Este fondatorul unei case de producție și corespondent în Republica Moldova pentru Reuters Television și Antena 3.

Ecaterina Cheptanaru este jurnalistă și producătoare TV, cu o experiență de peste zece ani în mass-media. A coordonat un proiect de interviuri și a realizat proiecte documentare. În perioada aprilie-iulie 2025, a ocupat funcția de director general adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova”.

Sergiu Sandulescu este licențiat în regie de film și scenaristică, membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea regie de film TV și cinema video. Și-a început activitatea creativă încă din perioada studenției, realizând filme documentare de scurtmetraj, videoclipuri muzicale, spectacole televizate și spoturi publicitare.

Andrei Zapșa este, începând din 2025, director general adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova”, fiind responsabil de televiziune. Anterior, a fost director general adjunct responsabil de dezvoltare în cadrul Companiei, funcție în care a fost numit în noiembrie 2023. A absolvit studii în domeniul economiei și științelor politice.

Interviul, ultima etapă a concursului, va avea loc pe 17 iulie în ședință închisă, începând cu ora 13:00, la sediul TRM.


Consiliul de Supraveghere al TRM a lansat concursul pentru funcția de director general al companiei pe 9 iunie, după demisia lui Vlad Țurcanu, anunțată pe 18 mai, pe fondul criticilor legate de componența juriului național și modul în care a votat acesta în finala concursului Eurovision.

Până la desemnarea noului director, atribuțiile funcției sunt exercitate în continuare de Vlad Țurcanu.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult