Social

Pericolul unei crize de apă în Chișinău, evitat deocamdată: Înțelegerea la care au ajuns R. Moldova și Ucraina

Debitul fluviului Nistru va fi menținut, pentru moment, la nivelul actual. Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene, convocată după ce Ucraina a propus reducerea deversărilor din lacul de la Novodnestrovsk din cauza secetei. Autoritățile de la Chișinău și Kiev caută soluții comune pentru a proteja rezervele și a asigura alimentarea cu apă a localităților, inclusiv a capitalei.

Ministerul Mediului avertizează că bazinul Nistrului se confruntă cu deficit de precipitații și condiții hidrometeorologice nefavorabile.

De altfel, autoritățile de la Kiev au comunicat că precipitațiile puține din zona Carpaților ucraineni au dus deja la o scădere accentuată a volumului de apă în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk.

Temperaturile ridicate și perioadele de caniculă au accentuat pierderile de apă pe teritoriul Ucrainei, iar nivelurile înregistrate au ajuns sub minimele istorice monitorizate. În luna iunie curent, debitul mediu lunar al Nistrului a fost sub media multianuală, ceea ce indică o situație de secetă hidrologică pronunțată.

În aceste condiții, partea ucraineană a propus reducerea debitului deversat din lacul Novodnestrovsk de la 100 la 70 de metri cubi pe secundă, pentru a păstra rezerve suficiente în cazul în care seceta va continua.

Totodată, Ucraina a informat că a introdus deja restricții privind utilizarea apei pentru 177 de utilizatori și aplică alte măsuri pentru gestionarea resurselor.

Reprezentanții Republicii Moldova au solicitat, însă, menținerea debitului actual de 100 de metri cubi pe secundă, cel puțin până la sfârșitul lunii iulie, propunere care a fost acceptată.

O nouă evaluare a situației va avea loc la finalul lunii, iar deciziile ulterioare vor fi luate în funcție de evoluția nivelului apei.

Ministerul Mediului anunță că, împreună cu Agenția „Apele Moldovei”, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu și alte instituții, va analiza scenariile posibile și va stabili măsurile necesare, prioritatea fiind asigurarea populației cu apă.

„Există riscul ca stația de captare să nu mai funcționeze”

Situația de pe Nistru a declanșat și un schimb de replici politice. Ministrul în exercițiu al Mediului, Gheorghe Hajder, a criticat poziția primarului de Chișinău, Ion Ceban, după ce acesta a afirmat că nu ar exista motive de îngrijorare și a acuzat guvernarea că ar provoca o criză artificială.

Problema nu ține doar de nivelul general al apei din fluviul Nistru, ci și de infrastructura de captare a apei pentru capitală, a precizat Hajder.

„Motivul principal de îngrijorare este că, pe fondul secetei prelungite și nivelului redus de precipitații în Carpați, nivelul apei din lacul de acumulare este considerabil în scădere, ceea ce va duce inevitabil la scăderea apei și în Nistru. Pompa de apă care aprovizionează Chișinăul, gestionată de primărie prin Apă-Canal, riscă să devină nefuncțională, deoarece instalația este fixă și are un nivel minim la care poate funcționa. Dacă apa scade sub acel nivel, există riscul ca stația de captare să nu mai funcționeze. Mai simplu spus, ar putea să rămână la suprafața apei”, a explicat Gheorghe Hajder.


Amintim că ministrul Mediului a solicitat, încă din luna martie, primăriilor care se alimentează din Nistru, în special municipiului Chișinău, să prezinte informații despre sursele alternative de apă disponibile în caz de secetă sau poluare.

„Primăria Chișinău nici până astăzi nu a oferit informațiile solicitate”, a afirmat Hajder, cerându-i lui Ion Ceban să comunice public situația sondelor arteziene și a altor surse de rezervă.

De cealaltă parte, Ion Ceban a afirmat că gestionarea debitului și nivelului apei în Nistru este responsabilitatea autorităților centrale și a spus că, în cazul unei crize de aprovizionare cu apă, acestea vor trebui să răspundă.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult