Economic

Guvernul a aprobat reguli mai clare la acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile din R. Moldova

Statul își schimbă abordarea privind finanțarea întreprinderilor publice și a investițiilor strategice. Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care ajutoarele de stat vor fi acordate după reguli mult mai clare, predictibile și ușor de verificat, pentru a preveni risipirea banului public.

Una dintre principalele noutăți este introducerea etapei de „prenotificare”, prin care măsurile de sprijin pentru întreprinderi vor fi analizate și ajustate înainte ca banii să fie efectiv alocați. Totodată, pentru a evita blocajele birocratice, în situații bine stabilite de lege, sprijinul va putea fi autorizat tacit.

Aceste proceduri le vor oferi mai multă claritate administratorilor de fonduri și vor garanta o gestionare mai responsabilă a bugetului public.

Pentru a exista un control riguros asupra fiecărui leu alocat, va fi creat un Registru central al ajutoarelor de mică valoare, integrat în sistemul informațional existent. Platforma va ține o evidență strictă a tuturor sumelor acordate întreprinderilor, garantând transparența și respectarea plafoanelor maxime stabilite de lege.

Un exemplu practic al noului cadru legal este Schema de ajutor regional pentru investiții, prin care întreprinderile din industria prelucrătoare primesc sprijin financiar direct. Acest model aplică deja reguli transparente, cu criterii clare de eligibilitate și plafoane de sprijin diferențiate în funcție de regiune.

Prin noile reglementări, instituțiile care distribuie fonduri publice vor avea proceduri de lucru exacte, iar întreprinderile beneficiare vor avea reguli de joc previzibile pentru derularea proiectelor.


În anul 2024, au fost alocate ajutoare de stat în valoare 4.67 miliarde de lei, dintre care 1.86 miliarde au fost autorizate (legalizate) de Consiliul Concurenței. Din această sumă, 1.17 miliarde de lei au fost alocate pentru sprijinirea activității economice a întreprinderilor și cetățenilor.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult