Liderul PAS și-ar fi dorit ca Musteața să rămână ministru al Agriculturii: „A livrat la ANSA pe subiecte foarte complicate”

Radu Musteața a decis să plece din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare la doar două zile după învestirea noului Guvern pentru a proteja imaginea instituției și propria reputație, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) aflat la guvernare. Spicherul a lăudat activitatea lui Musteața la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), declarând că și-a fi dorit ca acesta să-și continue activitatea de ministru.
Igor Grosu a afirmat că premierul Vasile Tofan l-a informat, în dimineața zilei de 24 iulie, despre decizia luată de Radu Musteața „în contextul discuțiilor privind apartenența sau neapartenența lui Musteața la un partid politic”.
„A face parte dintr-un partid sau altul este o decizie asumată de fiecare în parte. Că unii ulterior pleacă din acest partid, se distanțează, la fel este firesc. (...) Nu e o problemă să faci parte dintr-un partid. Eu l-am întrebat de câteva ori la subiectul acesta. El mi-a spus că n-a făcut parte. Acum, decizia îi aparține. Nu vreau să intru în detalii”, a comentat Grosu, înaintea ședinței Parlamentului din 24 iulie.
Oficialul ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână în funcția de ministru, apreciind experiența acestuia la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
„Îl cunosc de mai mulți ani. A livrat la ANSA pe subiecte foarte complicate. Faptul că am reușit să ducem o parte din producția noastră pe piața UE, care este foarte pretențioasă și exigentă, este și meritul acestor oameni. A gestionat situații de crize: de pestă porcină, gripă aviară, precum și cazul cu importurile de carne din Ucraina”, a enumerat Igor Grosu, adăugând că „s-a mers pe încredere” atunci când a fost propus la funcția de ministru.
Întrebat dacă Radu Musteața ar putea reveni la conducerea ANSA, Grosu a spus că este prea devreme pentru a face astfel de declarații, dar consideră plecarea lui Musteața de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare o „demisie de onoare”.
Spicherul a mai spus că nu există, deocamdată, o decizie privind numele noului ministru al Agriculturii.
„Nu avem o decizie, așteptăm propunerile premierului. Azi - mâine o să discutăm cu domnul prim-ministru. Pentru că interesul este, evident, să completăm această poziție”, a afirmat Grosu.
„Jumătate din PAS a făcut parte din PLDM”
Apartenența politică anterioară nu ar trebui să fie un motiv pentru plecarea din funcție, afirmă deputatul socialist Igor Dodon, care critică demisia lui Radu Musteața.
„Eu consider că este o prostie să ataci o persoană care a fost în anumite partide politice. Să soliciți demisia cuiva doar pentru că a făcut parte dintr-un partid politic cred că este un lucru este grav. Faptul că dumnealui nu a spus public despre aceasta - este minusul lui. Probabil, este corect că a luat o decizie de onoare. Nu contează în ce partid a fost”, a comentat Igor Dodon.
În context, socialistul a făcut referire la mai mulți foști membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) care ulterior au ajuns în PAS.
„Jumătate din PAS a făcut parte din Partidul Liberal Democrat al lui Filat. Acum ce să facem?”, a întrebat Igor Dodon.
Apartenența politică nu ar trebui să fie criteriul principal atunci când este evaluată o persoană pentru o funcție publică, crede socialistul, fost membru al Partidului Comuniștilor.
„Contează ce a făcut anterior și dacă este profesionist. În cazul dat, doar faptul că a mințit este o problemă”, a conchis Igor Dodon.
Radu Musteața și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în dimineața zilei de vineri, 24 iulie, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi fost membru al Partidului Democrat din Moldova.
Musteața a negat că ar fi făcut parte din această formațiune, dar a recunoscut că a participat la „câteva întâlniri cu cetățenii”.
„Nu-mi doresc ca profesionalismul și corectitudinea mea să fie știrbite și erodate de informații false și manipulatorii”, și-a explicat Radu Musteața decizia de a demisiona.
CITIȚI ȘI: