Bărbat de 33 de ani, reținut pentru că ar fi incendiat intenționat un automobil al poliției, la Comrat

Oamenii legii din Comrat au identificat și reținut un bărbat de 33 de ani, suspectat că ar fi incendiat intenționat un automobil de serviciu al poliției.
Cazul a avut loc în dimineața de 26 iulie, pe o stradă din municipiul Comrat. În urma incendiului, autospeciala a fost deteriorată considerabil.
Suspectul se află în custodia poliției și urmează să fie reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru huliganism agravat.
Potrivit poliției, bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale, aflate pe rolul instanței de judecată - pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată, furt de proporții, precum și pentru amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere.
CITIȚI ȘI: