Dezbateri tensionate pe marginea proiectului privind combaterea discriminării. Lidera PCRM a blocat tribuna Parlamentului

Ședința Parlamentului a fost marcată marți, 28 iulie, de un protest după ce lidera fracțiunii Partidului Comuniștilor, Diana Caraman, a blocat tribuna centrală a Legislativului, nemulțumită de decizia de a limita luările de cuvânt în timpul examinării unui proiect de lege privind combaterea discriminării.
Prezentând inițiativa în plenul Parlamentului, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Lilian Apostol, a menționat că proiectul redefinește conceptul de discriminare directă și introduce noțiunea de discriminare intersecțională. De asemenea, clarifică și sistematizează diferite forme de discriminare și prevede mecanisme de mediere și soluționare amiabilă a litigiilor.
Întrebat cum va fi aplicat criteriul alfabetizării, introdus ca un criteriu protejat în legislație, Lilian Apostol a explicat că acesta ar putea fi invocat în situațiile în care o persoană consideră că a fost discriminată de o instituție publică sau privată din cauza nivelului său de alfabetizare.
Persoana va putea sesiza Consiliul pentru Egalitate, va putea prezenta probe, iar instituția va examina cazul și va solicita explicații de la autoritatea publică sau entitatea privată vizată. Consiliul va analiza dacă nivelul de alfabetizare a reprezentat un criteriu relevant sau un factor determinant în situația reclamată, de exemplu, în cazul refuzului angajării sau al destituirii din funcție. Totodată, potrivit secretarului de stat, decizia Consiliului pentru Egalitate va putea fi contestată în instanță de oricare dintre părțile implicate.
Președinta fracțiunii PCRM, Diana Caraman, a cerut explicații privind introducerea unor noțiuni precum „identitatea de gen” sau „caracteristicile sexuale” în legislație. Ea a declarat că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova cunosc, în mod tradițional, doar noțiunile de bărbat și femeie și a solicitat clarificări privind eventualele categorii suplimentare care ar urma să fie protejate prin noile prevederi.
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a declarat că proiectul este unul tehnic, însă opoziția încearcă să îl prezinte în mod eronat drept „o tentativă de conspirație” a majorității parlamentare, calificând aceste afirmații drept false.
Deputata a mai spus că este îngrijorător faptul că un proiect de lege care ar trebui să unească societatea, prin consolidarea protecției drepturilor cetățenilor și a capacității instituționale a Consiliului pentru Egalitate, este folosit pentru dezbinare și lansarea discursurilor de ură de la tribuna Parlamentului.
„Luările de cuvânt ce țin de proiectul dat sunt pline de discursuri de ură, de declarații homofobe, sexiste, discriminatorii”, a subliniat Doina Gherman, propunând întreruperea acestora.
Diana Caraman a insistat să i se ofere cuvântul și a blocat tribuna centrală chiar și după ce Parlamentul a votat proiectul cu 52 de voturi în prima lectură și a trecut la examinarea următorului subiect de pe ordinea de zi.
Lidera fracțiunii PCRM a rămas la tribună până i s-a oferit cuvântul. Ea a acuzat „o trădare a intereselor și a moralității poporului” și a anunțat că fracțiunea comuniștilor va contesta legea votată în toate structurile competente.
CITIȚI ȘI: