ADMITEREA 2026: Peste 10 mii de dosare, depuse în prima zi de înscrieri la universitate

Peste 10 mii de tineri și-au depus dosarele pentru admiterea la studii superioare în prima zi de înscriere la universitățile din Republica Moldova. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), până la finalizarea etapei de admitere au mai rămas trei zile.
Cele 10.124 de dosare pentru studii de licență, master și integrate au fost depuse prin intermediul platformei eadmitere.gov.md.
Candidații pot depune dosare la cel mult trei universități și pot selecta până la trei programe de studii pentru fiecare instituție, în ordinea preferințelor.
Înscrierea online este realizată cu ajutorul semnăturii electronice.
„Candidații care nu dețin o astfel de semnătură o pot perfecta la orice filială Orange sau Moldcell, prezentând buletinul de identitate, sau pot solicita sprijinul Comisiilor de admitere ale universităților”, precizează MEC.
Tinerii interesați pot obține informații suplimentare referitoare la admitere apelând Centrul de Apel la numărul 0 8000 5005, serviciu activ în fiecare zi.
Admiterea în instituțiile de învățământ superior din R. Moldova a început luni, 27 iulie. Dosarele pot fi depuse atât online, cât și fizic, până pe 1 august.
În acest an, universitățile din Republica Moldova au scos la concurs 9.013 locuri finanțate de la buget pentru programele de licență, masterat și doctorat.
O noutate pentru anul de studii 2026-2027 este majorarea cu cel puțin 40% a burselor pentru studenții de la ciclul de licență, indiferent de specialitate, începând cu 1 septembrie.
Primele rezultate ale concursului de admitere vor fi afișate pe 8 august.
Pentru locurile care vor rămâne neocupate, autoritățile vor organiza o etapă suplimentară de admitere în a doua jumătate a lunii august.
Menționăm că, în anul trecut, peste 23.000 de studenți au fost admiși la universitățile din Republica Moldova, cei mai mulți la licență - 17.346. Printre cei admiși s-au numărat și 1.113 tineri străini, veniți din alte 24 de țări.
Cele mai căutate specialități au fost în domeniul științelor economice, drept, sănătate și inginerie.
CITIȚI ȘI:
USMF „Nicolae Testemițanu” a dat startul admiterii: Contract de 70.000 de lei pe an la Stomatologie
E-Admitere, din 27 iulie: Candidații pot alege până la nouă programe de studii la trei universități
Studiile la distanță, tot mai populare: Poți învăța de oriunde și lucra în același timp
Numărul cererilor pentru liceele din Chișinău depășește oferta