Modificările la Codul electoral, dezbătute între două lecturi: Autorii mai așteaptă propuneri până pe 10 august

Amendarea Codului electoral a fost urgentată de apropierea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pentru 15 noiembrie, iar una dintre modificările promovate – introducerea noțiunii de „candidat independent camuflat” – urmărește să asigure transparența privind susținerea politică de care beneficiază candidații și să permită alegătorilor să cunoască dacă aceștia sunt sprijiniți de formațiuni politice.
Unul dintre autorii proiectului, vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Igor Chiriac, spune că, atunci când o persoană se înregistrează în calitate de candidat independent, aceasta trebuie să fie, într-adevăr, un candidat independent.
„Oamenii trebuie să cunoască adevărul. Este corect ca acel candidat să le spună alegătorilor că este reprezentant al unui partid politic”, a declarat parlamentarul în cadrul consultărilor organizate la 5 august, între cele două lecturi ale proiectului.
Sistemul majoritar, schimbat cu cel proporțional
Modificările promovate prevăd trecerea la sistemul proporțional pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei. Sistemul majoritar, aplicat până în prezent, se va menține cu titlu de excepție pentru scrutinul din 15 noiembrie.
„Proiectul de lege prevede ca alegerile în Găgăuzia să aibă loc în a doua sau a treia duminică a lunii noiembrie, iar alegerile pentru bașcan și Adunarea Populară să se desfășoare concomitent”, a precizat Igor Chiriac.
Data exactă urmează să fie stabilită de Adunarea Populară cu 80 de zile înainte de scrutin. În cazul în care acest termen nu va fi respectat, alegerile vor fi stabilite printr-o hotărâre a Comisiei Electorale Centrale.
Noi condiții de eligibilitate pentru candidați
Documentul introduce, de asemenea, noi condiții de eligibilitate pentru candidați. Deputați în Adunarea Populară pot deveni cetățenii Republicii Moldova care au domiciliul pe teritoriul Găgăuziei de cel puțin cinci ani până la data alegerilor. Candidatul la funcția de bașcan trebuie să locuiască permanent pe teritoriul Găgăuziei de cel puțin zece ani și să cunoască limbile găgăuză și română.
„În ceea ce privește vârsta de 21 de ani pentru candidații la funcția de deputat și vârsta de 35 de ani pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei, această normă se regăsește și în Legea privind statutul juridic special al UTA Găgăuzia”, a precizat parlamentarul.
Adunarea Populară cere suspendarea examinării proiectului
Reprezentanții Adunării Populare a Găgăuziei au cerut suspendarea examinării proiectului în forma actuală și reluarea consultărilor extinse cu autoritățile din regiune.
Deputatul de la Comrat Vladimir Kîssa a declarat că unele prevederi ale proiectului ridică semne de întrebare, în special introducerea noțiunii de „candidat independent camuflat”.
„Pentru mine, această formulare este puțin neclară. Dacă cineva, membru al unui partid, spune într-un spot sau pe rețelele sociale că mă susține financiar, asta mă transformă într-un «candidat camuflat»? Sunt necesare definiții clare pentru a înțelege exact ce se are în vedere”, a afirmat Kîssa.
Acesta a mai spus că ar trebui promovate doar prevederile necesare pentru organizarea „unor alegeri democratice și libere” la 15 noiembrie. Toate celelalte aspecte, a adăugat el, trebuie discutate fără grabă.
Propunerea a fost susținută și de opoziția parlamentară de la Chișinău. Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a propus reluarea consultărilor într-un format extins.
Igor Chiriac a răspuns că autoritățile centrale au oferit suficient timp Comratului pentru negocieri. Potrivit acestuia, discuțiile au început încă în luna decembrie și au continuat atât în cadrul Comisiei juridice, cât și pe platforma Președinției, unde s-a încercat identificarea unei soluții de compromis.
„Nu putem menține această stare de incertitudine. Mandatele deputaților din Adunarea Populară au expirat, ei nu pot adopta legi locale și nici bugetul pentru anul viitor. Este obligația noastră să creăm un mecanism care să permită organizarea alegerilor și să le ofere oamenilor din Găgăuzia posibilitatea de a alege și de a fi aleși”, a declarat Chiriac.
CEC: „Propunerea de a diviza proiectul doar pe partea Găgăuziei nu este rațională”
Deputatul fracțiunii „Alternativa”, Ion Chicu, a propus divizarea proiectului de lege în două componente: una care să vizeze exclusiv modificările necesare pentru organizarea alegerilor din Găgăuzia și alta care să includă celelalte modificări.
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a spus însă că o asemenea separare este dificil de realizat, deoarece prevederile referitoare la organizarea alegerilor din Găgăuzia sunt interconectate cu modificările generale ale Codului electoral.
„Chemarea de a diviza proiectul doar pe partea Găgăuziei nu este rațională. Dispozițiile tranzitorii funcționează împreună cu partea generală, iar soluțiile propuse pentru această situație specifică sunt integrate în întregul proiect”, a explicat președintele CEC.
La finalul consultărilor, Igor Chiriac a lansat un apel către toate părțile interesate să transmită, până în seara zilei de 10 august, propunerile de amendare a proiectului de lege, precizând că acestea vor fi examinate înainte de următoarea etapă a procesului legislativ.
Proiectul de lege pentru modificarea Codului electoral, avizat pozitiv de CEC și Guvern, a fost înregistrat în Parlament de un grup de deputați ai PAS pentru a transpune hotărârea Curții Constituționale din 9 iulie, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile ce permiteau Adunării Populare a Găgăuziei să stabilească mecanisme distincte de organizare a alegerilor.
Curtea a decis că doar Parlamentul Republicii Moldova este competent să reglementeze legislația electorală. Pe 30 iulie, proiectul a fost votat în prima lectură. Modificările au scopul de a uniformiza organizarea alegerilor pe tot teritoriul R. Moldova.
CITIȚI ȘI: