Social

Peste 80 de șoferi sancționați în doar două ore de poliție: „Cine v-a spus că eu am fost la volan?”

Ziua de luni a fost cu ghinion pentru zeci de conducători auto trași pe dreapta de polițiști. Aceștia au fost sancționați pentru diverse abateri depistate în cadrul unui filtru organizat la una dintre intrările în municipiul Chișinău. Oamenii legii au verificat starea tehnică a vehiculelor, actele, permisele de conducere, precum și istoricul încălcărilor în trafic. Controalele nu se opresc însă aici: campania poliției va continua și în perioada următoare.

Printre cei sancționați s-a numărat și un tânăr prins la volan fără permis de conducere. Acesta nu a putut prezenta nici actele de proprietate ale automobilului, încercând să nege că s-ar fi aflat la volan:

Cine v-a spus că eu am fost la volan? Din spate am ieșit, din partea de la volan”, a susținut tânărul.

Mașina cu care se deplasa a fost ridicată și transportată la parcarea specială a poliției, de unde urmează să fie preluată de proprietar, care va fi la rândul său amendat.

Un alt șofer a rămas fără plăcuțele de înmatriculare după ce polițiștii au constatat că sistemul de evacuare a gazelor de eșapament nu era dotat corespunzător. Totodată, a fost trasă pe dreapta și o autospecială a drumarilor. Conducătorul acesteia a fost sancționat pentru că plăcuța de înmatriculare din spate nu era vizibilă.

Amendate și avertizate au fost și mai multe persoane care conduceau mașini înmatriculate în străinătate.

Asigurarea eliberată de autoritățile altor state noi nu putem să o verificăm online. Asigurarea nu o putem verifica în R. Moldova. Noi achităm 600 de lei, dar pe urmă de unde să-i scoatem, să demonstrăm că asigurarea este valabilă?”, a declarat un șofer.

Poliția dă însă asigurări că dispune de instrumentele necesare pentru verificări rapide pe teren.

Avem conexiuni la toate datele utile pentru poliție, avem calculatoare conectate la sistemul de monitorizare. Verificând automobilul, stabilim dacă dispune de încălcări sau nu și, respectiv, stabilim măsurile care se impun”, a precizat Igor Postu, șeful Direcției Monitorizare și Control Trafic Rutier.

În cele două ore cât a durat filtrul, peste 80 de șoferi au primit procese-verbale pentru diverse nereguli.

Cea mai vulnerabilă categorie în trafic rămân accidentele rutiere în care se depășește regimul de viteză. Mai exact, în primele șapte luni au decedat 31 de persoane din această cauză. Scopul nostru nu este să sancționăm participanții la trafic. Ne dorim să avem drumuri sigure și ca șoferii să conștientizeze că o abatere în trafic poate avea consecințe destul de grave”, a declarat Ana Chiselița, ofițer de presă al INSP.

Potrivit datelor oficiale, în primele șapte luni ale anului, în Republica Moldova s-au produs 1.130 de accidente rutiere, în urma cărora 80 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 1.357 s-au ales cu diverse traumatisme.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult