Avertisment de la Guvern: Rezervele de apă ale R. Moldova trebuie raționalizate până la ploile din toamnă

Republica Moldova trebuie să-și economisească rezervele de apă până la ploile de toamnă, pe fondul secetei hidrologice severe și al scăderii continue a nivelului fluviului Nistru. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, afirmă că autoritățile trebuie să reducă presiunea asupra resurselor de apă și să pregătească soluții pe termen lung.
Declarația ministrului vine la o zi după ce, pe 11 august, Comisia Nistreană a decis reducerea debitului de apă deversat în Nistru de la 85 la 75 de metri cubi pe secundă, până la sfârșitul lunii curente, pentru conservarea rezervelor de apă.
„Tot ce trebuie să facem acum este să conservăm rezerva de apă pentru o perioadă cât mai lungă, astfel încât să ajungem în perioada ploilor de toamnă și să fie, cumva, restabilită”, a declarat Gheorghe Hajder, înaintea ședinței Guvernului din 12 august.
Potrivit ministrului, pe termen lung este nevoie de un consum mai rațional al apei și de adaptare la noile realități, inclusiv în ceea ce privește consumul industrial și cel pentru irigații.
„Soluția este una generală, verificată de mai multe ori, inclusiv de pe platforma guvernamentală. Aceasta presupune ca noi să consumăm apa mult mai rațional, să ne adaptăm consumul la noile realități, inclusiv vorbim de consum industrial, de consum pentru irigații, trebuie să trecem la metode mult mai eficiente”, a spus ministrul.
Hajder a evidențiat și măsuri de perspectivă precum împădurirea și conservarea apei, astfel încât aceasta să poată fi colectată în perioadele în care există precipitații și utilizată ulterior.
„Evident, pe termen lung, vorbim de împădurire, vorbim de rezervarea apei atât în lacurile de acumulare, cât și în spațiile publice din Moldova, astfel încât noi să o putem colecta atunci când este și să o putem utiliza ulterior”, a adăugat ministrul.
Pe fondul secetei severe, Republica Moldova a instituit stare de alertă hidrologică pentru 30 de zile, începând cu 28 iulie, monitorizând debitul Nistrului în strânsă cooperare cu Ucraina.
Pentru a gestiona resursele disponibile, cele două țări au convenit reducerea temporară a deversărilor din lacul de acumulare Novodnestrovsk - câte 75 de metri cubi pe secundă până la sfârșitul lunii august.
Guvernul de la Chișinău a anunțat, pe 7 august, că a pus în funcțiune cele cinci pompe de înaltă capacitate transmise către Primăria capitalei pentru a consolida funcționarea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă.
CITIȚI ȘI:
- Comisia Nistreană: Debitul de apă deversat în Nistru va fi redus la 75 de metri pe secundă, până la sfârșit de august
- Hajder: Construcția unor noi hidrocentrale ucrainene pe Nistru este „aproape imposibilă” în condițiile actuale
- Nivelul apei din lacul de la Novodnestrovsk continuă să scadă. Hajder: „Nu vom accepta o diminuare categorică”
- Stație nouă de captare pe Nistru. Soluție pentru securitatea apei la Chișinău
- Nivelul apei în lacul Novodnestrovsk este critic. Ministrul Mediului: „Consumăm din rezerva strategică”