VIDEO, FOTO | Carambol pe viaductul din Chișinău: Cinci automobile s-au ciocnit violent, iar circulația troleibuzelor este afectată

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 13 august, în jurul orei 15:00, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei. Potrivit oamenilor legii, în accident au fost implicate cinci automobile.
„Un automobil Audi, condus de un bărbat de 28 de ani, s-a ciocnit, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, cu un Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani. În urma impactului, Mercedesul a fost proiectat într-un Volkswagen, după care a trecut peste banda de separare și a ajuns pe contrasens. Acolo, acesta s-a ciocnit frontal cu o Dacia și un alt Mercedes, care, în urma impactului, s-a răsturnat”, transmite poliția.
Conducătorul Mercedesului, în vârstă de 47 de ani, și pasagera acestuia au fost transportați la spital pentru investigații medicale.
La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției, pompierilor și ambulanței.
Toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează a fi stabilite de polițiști.

Accidentul afectează și circulația transportului public din zonă.
Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), ruta de troleibuz nr. 2 este redirecționată pe traseul bd. Constantin Negruzzi - Gara Feroviară - bd. Decebal - bd. Traian.
Și ruta nr. 22 circulă pe un traseu modificat: bd. Constantin Negruzzi – Gara Feroviară – bd. Decebal – str. Nicolae Zelinski – str. Hristo-Botev – str. Independenței – Grădina Botanică.