Partidul anti-război rus „Iabloko”, exclus definitiv din alegerile pentru Duma de Stat. Zeci de susținători au fost reținuți
Partidul opoziției ruse „Iabloko” nu va putea participa la alegerile parlamentare pentru Duma de Stat din luna septembrie. Curtea Supremă din Rusia a respins recursul formațiunii care contestă deschis politica de război a regimului Putin. În fața instanței, cel puțin 85 de persoane au fost reținute de forțele de ordine. Cu toate acestea, formațiunea nu renunță la lupta juridică, iar liderul Nikolai Rîbakov a anunțat că se va adresa Prezidiului Curții Supreme și Curții Constituționale.

Președintele „Iabloko” a denunțat valul de arestări, cerând eliberarea imediată a susținătorilor săi și încetarea campaniei de intimidare.
„Cel puțin 35 de persoane care au participat la audierea publică de astăzi au fost reținute și duse la secțiile de poliție, chiar dacă erau locuri libere în sală și nu au comis nicio infracțiune. Acest lucru nu este altceva decât un act de intimidare. Consider că toți cei care au venit astăzi la sediul Curții Supreme și nu au încălcat legea trebuie eliberați imediat”, a declarat Nikolai Rîbakov.
Printre cei reținuți se numără și Viktor Balabanov, candidat la funcția de deputat în Duma de Stat, care fusese invitat la audieri pentru a depune mărturie. Cu o zi înainte, Rîbakov anunțase că poliția a descins la domiciliile persoanelor care au asistat la ședința din 10 august, când instanța a respins pentru prima dată înregistrarea listelor electorale ale partidului.
„În ultimele două zile, forțele de ordine din Moscova au vizitat persoanele care au participat la audierile publice și legale de la Curtea Supremă de acum o săptămână – reprezentanți ai mass-media și candidați Iabloko –, avertizându-i cu privire la comiterea de infracțiuni”, a adăugat liderul partidului.

Formațiunea „Iabloko” este acuzată de autorități de finanțare din străinătate și de încălcarea drepturilor de autor, acuzații pe care conducerea partidului le consideră absurde.
În replică, opoziția a publicat un raport care arată că partidul de guvernământ „Rusia Unită” și alte formațiuni pro-Kremlin au primit donații externe. Conform documentului, „Rusia Unită” ar fi încasat circa 10 milioane de dolari de la donatori din 22 de țări, inclusiv din SUA, Marea Britanie, Franța și Germania. Prin urmare, „Iabloko” cere fie anulara deciziei instanței, fie aplicarea aceluiași criteriu tuturor partidelor.
Decizia de excludere vine după ce Iulia Navalnaia și alți lideri ai opoziției din exil au îndemnat alegătorii să voteze pentru „Iabloko”, considerată singura formațiune din Rusia cu o poziție fermă împotriva războiului.
CITIȚI ȘI: