„Independența nu a căzut din pod”: Culisele scrierii și votării „actului de naștere” al R. Moldova, la 35 de ani distanță
La 27 august 1991, la doar câteva zile după eșecul puciului anti-Gorbaciov de la Moscova, Parlamentul Republicii Moldova a votat Declarația de Independență, punând capăt apartenenței republicii la Uniunea Sovietică. Actul a fost precedat de o noapte de negocieri în Prezidiul Legislativului și urmat de Marea Adunare Națională, în cadrul căreia sute de mii de oameni au umplut centrul Chișinăului.
La 35 de ani de la acel moment, Teleradio-Moldova a adunat mărturiile celor care s-au aflat în mijlocul evenimentelor - deputați, semnatari și martori, pentru a reda atmosfera, controversele și speranțele din ziua în care Republica Moldova și-a proclamat independența.
Totul a început cu o ședință a Prezidiului Parlamentului, care s-a prelungit până aproape de miezul nopții, în noaptea de 26 spre 27 august 1991. Potrivit relatării lui Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, care a condus ședința din 27 august 1991, în cadrul unui interviu acordat Ziarului Național în 2015, acesta i-a convocat pe membrii Prezidiului pentru a discuta proiectul Declarației de Independență.
Cea mai serioasă obiecție a venit din partea deputatului Ion Țurcanu, care considera că textul propus era, de fapt, o declarație de Unire cu România. Discuțiile au continuat până la ora 24:00, când ședința a fost întreruptă.
Peste noapte, textul Declarației a fost retipărit, iar în dimineața zilei de 27 august, membrii Prezidiului au anunțat că nu mai au observații. Potrivit lui Moșanu, acest lucru a fost o ușurare pentru el, întrucât proiectul putea fi supus dezbaterilor în plen.
Deschiderea Marii Adunări Naționale fusese fixată pentru ora 10.00, dar până la 9.30 Piața Marii Adunări Naționale era aproape goală - delegațiile Frontului Popular primiseră acces în centrul capitalei abia de la acea oră. În doar treizeci de minute, însă, Piața și tot centrul Chișinăului s-au umplut până la refuz.
După o Adunare Națională prezidată timp de două ore, deputații s-au retras la sediul Parlamentului, unde, la ora 12.00, a fost deschisă ședința istorică: fără discuții și fără întrebări, 278 de deputați au votat Declarația de Independență, urmată de adoptarea imnului „Deșteaptă-te, române!”.
Seara, mulți dintre semnatari au sărbătorit alături de familii sau au continuat, în stradă, euforia unei zile pe care aveau să o descrie, ani mai târziu, în termeni foarte diferiți - de la mândrie și emoție, până la regret și dezamăgire față de ce a urmat.
Convocasem ședința pentru a afla opinia acelei părți a colegilor care nu cunoșteau proiectul inițial al documentului. Cea mai puțin așteptată observație a fost cea formulată de Ion Țurcanu, care considera că documentul discutat era, de fapt, o declarație de Unire a R. Moldova cu România. […] La ora 24.00, am întrerupt ședința prezidiului până la ora 8.00 a zilei de 27 august.
Prima și cea mai mare grijă era legată de prezența în Piața Marii Adunări Naționale a unui număr impunător de reprezentanți ai MREN. […] Însă, până la ora 9.30, Piața era aproape goală. […] În jumătate de oră, PMAN, ca și întreg centrul Chișinăului, era plin până la refuz.
Ședința a fost deschisă de dl Ion Hadârcă […] Fără discuții și întrebări, cei 278 de deputați prezenți în sală au votat unanim Declarația de Independență. A urmat adoptarea Hotărârii privind Imnul de stat «Deșteaptă-te, române!», […] aprobată prin votul a 203 deputați.
M-am întors acasă pe la ora 16.00, unde mă aștepta soția Parascovia cu masa încărcată cu bunătăți […]. Proclamarea independenței R. Moldova a fost și rămâne cel mai important eveniment din viața mea.
Dezamăgirile ce au urmat
La distanță de ani, Moșanu privea cu amărăciune felul în care independența a fost, în opinia sa, trădată de propriii ei artizani:
La sfârșitul anului 1991, dl președinte Mircea Snegur s-a deplasat la Alma-Ata […] și a semnat […] Acordul de aderare a R. Moldova la [CSI], fără o consultare oficială a Parlamentului. […] Țara este jefuită în văzul întregii lumi și nimeni nu-i pedepsit după lege.
Vasile Nedelciuc: cum „s-a născut” Declarația de Independență
Deputatul în Primul Parlament, Vasile Nedelciuc, implicat direct în redactarea Declarației de Independență, povestea, în 2014, cum a fost pregătit documentul și ce discuții au precedat adoptarea acestuia. Acesta amintește în detalii cât de greu a fost să scrii un text care să îndeplinească voia poporului, dar în același timp să nu supere statele vecine.
Bazele s-au pus în vara anului 1990 la Chișinău, când a fost organizată o conferință internațională privind pactul Ribbentrop-Molotov […]. Atitudinea și aspirațiile majorității populației au devenit clare: ruperea de la imperiu.
La 27 august 1991, [Ucraina și Belarus] aveau deja adoptate documente similare Declarației de Independență. Era clar că Moldova nu mai are niciun motiv să nu urmeze aceiași pași. […] Am decis că e mai bine să pregătim într-un cerc restrâns un proiect de Declarație pentru a minimiza polemicile în Parlament.
Am solicitat pe linie diplomatică și au fost trimiși de la București câțiva juriști în drept internațional care ne-au ajutat să redactăm Declarația de Independență. […] Textul nu trebuia să creeze dificultăți pentru România în negocierile ei cu Ucraina și Rusia.
Mărturia lui Nedelciuc oferă și o perspectivă mai puțin idealizată asupra votului din 27 august 1991. El susține că o parte dintre deputați au votat Declarația nu neapărat din convingere, ci și sub presiunea mulțimii adunate în Piața Marii Adunări Naționale.
Sper că nu-i jignesc prea mult pe foștii mei colegi […], dar pot spune că n-am fost noi niște persoane deosebite […]. Au votat documentul, deoarece n-aveau încotro sub acțiunea demonstrațiilor din Piață.
Mircea Snegur: „Independența nu ne-a căzut din pod”
Primul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, respingea, într-un interviu acordat ziarului „Timpul” în 2009, ideea că independența ar fi fost un act spontan, provocat doar de puciul de la Moscova. El amintea că primul Parlament ales democratic adoptase, cu un an înainte, Declarația de Suveranitate și condamnase pactul Molotov-Ribbentrop.
Snegur vorbea și despre idealurile clasei politice de la începutul anilor ’90: construirea unui stat de drept, democratizarea societății, afirmarea Republicii Moldova pe plan internațional și trecerea la economia de piață. În opinia sa, acest parcurs a fost însă afectat de ceea ce numea „acțiuni dușmănoase” venite din exterior, indicând în special conflictul de la Nistru, pe care îl considera inspirat de autoritățile de la Kremlin.
Nu sunt de acord cu acei care spun că independența ne-a… căzut din pod, că a fost un act spontan, declanșat de puciul de la Moscova. Nu. Primul Parlament, ales în mod democratic, a avut curajul, chiar dacă eram în componența URSS, să adopte legi care să ne îndepărteze de centru.
Despre idealurile din 1991 și despre ceea ce, în opinia sa, a deraiat parcursul de după independență, Snegur punea eșecurile pe seama unor „acțiuni dușmănoase” venite din exterior:
Aveam idealuri concrete – stat democratic bazat pe drept, o societate democratizată, afirmarea republicii pe plan internațional și trecerea la economia de piață. Dacă nu am fi fost atrași în acțiuni dușmănoase, am fi reușit. Una dintre aceste acțiuni a fost conflictul de la Nistru, plămădit și inspirat de autoritățile de la Kremlin.
Valeriu Matei: „Am lăsat o portiță deschisă spre Unire”
Valeriu Matei, unul dintre autorii textului Declarației de Independență, a fost printre cei care s-au mobilizat în zilele puciului de la Moscova, când, alături de premierul Valeriu Muravschi, a participat la organizarea apărării instituțiilor-cheie ale statului. Acesta a declarat într-un interviu pentru platforma Veridica.ro că un alineat care făcea trimitere directă la Actul Unirii din 1918 a fost eliminat în ultima noapte de negocieri și înlocuit cu formula privind „dreptul de a-și hotărî destinul […] în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.
Matei consideră că această formulare a păstrat deschisă posibilitatea unei eventuale reunificări cu România.
Puciul din 19-21 august de la Moscova ne-a găsit într-un fel nepregătiți […]. La ora 6 dimineața, mie mi-a telefonat bătrânul Alexandru Usatiuc […]. M-am trezit imediat și eu, și soția și am pornit epopeea de a-i suna pe colegii noștri. […] ne așteptam și noi la orice, inclusiv să vină să ne aresteze.
Matei povestește și despre un episod din acele zile tensionate în care a recurs la o amenințare inventată pentru a-i determina pe doi generali sovietici să renunțe la intenția de a prelua comanda militară:
I-am spus atunci lui Valeriu Muravschi să le spună [celor doi generali ruși] că am adunat vreo 5.000 de băieți care au luptat în Afganistan […]. Să vezi ce le facem, îi împușcăm în piață! Sigur, i-am spus în glumă […], dar cei doi generali ruși au rupt-o la fugă.
Astfel, la noi, lucrurile s-au produs pașnic, fără conflicte. […] Aveam textul pregătit încă de atunci […]. S-a speculat atunci că nouă ne-ar fi fost adus textul acestui document de peste Prut.
Acolo era un aliniat care făcea trimitere și la faptul că actul din 27 martie 1918 își păstrează valabilitatea […]. Acest aliniat a dispărut ca urmare a dezbaterilor din ședința Prezidiului […]. Și pentru că a dispărut [acel aliniat], am pus în text sintagma […]: «dreptul de a-și hotărî destinul de viitor în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale». […] Dreptul de a ne hotărî destinul în spațiul istoric și etnic al Basarabiei lasă portița deschisă spre un act al reunificării naționale românești.
Alecu Reniță: „O icoană a românimii basarabene”
Alecu Reniță, deputat în primul Parlament, fost deținut politic în perioada sovietică pentru „naționalism”, promotor al Unirii cu România, descrie 27 august 1991 drept una dintre cele mai puternice zile din istoria Republicii Moldova, rememorând atmosfera din Piața Marii Adunări Naționale și comparația pe care a făcut-o atunci cu marile adunări de la Blaj și Alba Iulia.
La 27 august 1991, după votul istoric […], trăiam din plin euforia desprinderii de imperiul răului și îmi scăldam ochii înlăcrimați de bucurie în valurile de sute de mii de oameni adunați în Piața Marii Adunări Naționale. […] Mulțimile […] scandau de vibra atmosfera de sărbătoare – Independență, Independență, Independență!, a spus acesta într-un interviu pentru Ziarul Național
Ce frumusețe de neuitat - o icoană a românimii basarabene, o stampă de epocă pe care am pus-o în rând cu stampele marilor adunări de la Blaj din 1848 și Alba Iulia din 1918.
Îmi reamintesc adeseori vocea de tribun a maestrului Ion Ungureanu, care a dat citirii Declarația de Independență, discursul […] lui Mircea Druc, care a cerut întregului neam «Unire, Unire, Unire, români de pretutindeni», precum și scandările îndelungate ale sutelor de mii de basarabeni - «Unire, frați români!».
El spune că mulțimea aștepta, în aceeași zi, și votul Unirii cu România, lucru care nu s-a mai întâmplat, și respinge ideea că Moldova ar fi votat independența „printre ultimele” din URSS, argumentând că ruptura de facto de Moscova se produsese deja în martie 1991.
Cu o nerușinare sfidătoare, ei mint că noi nu doream să ne rupem de Moscova și am votat ultimii Independența. Nu este adevărat! […] prin refuzul Parlamentului de la Chișinău de a participa la referendumul unional din 17 martie 1991 […], ne aflam pe prima linie, împreună cu țările baltice, Georgia și Armenia.
Ludmila Scalnîi: „Gorbaciov ne-a spus: «Veți avea trei Moldove…»”
Ludmila Scalnîi, deputată aleasă în circumscripția Mărculești-Florești, a povestit, într-un interviu acordat pentru Moldova.org în 2013, despre ziua de 27 august 1991, procedura de semnare a Declarației de Independență și amenințările pe care le-ar fi primit înainte de vot.
Ea a relatat că fiecare deputat era chemat pe rând, în ordinea circumscripției, pentru a semna documentul și că aștepta să fie strigat numărul său - 356. Scalnâi a fost singura femeie din delegația de 13 deputați care s-a întâlnit, cu puțin timp înainte, direct cu Mihail Gorbaciov la Moscova. Potrivit mărturiei sale, liderul sovietic i-ar fi amenințat pe deputații moldoveni cu posibilitatea apariției „a trei Moldove”, referindu-se la Găgăuzia și regiunea din stânga Nistrului. La ieșirea din Parlament, Scalnîi își amintea mulțimea care i-a întâmpinat pe deputați în Piața Marii Adunări Naționale.
Nu voi uita niciodată acea zi. Era însorită, cu multă lumină, care într-un fel ne alimenta optimismul, speranța. Fiecare deputat era invitat, conform circumscripției sale, pentru a semna. […] Eu eram cu numărul 356 și nu mai aveam răbdare să fiu anunțată.
Mulțimea ne lua în brațe. Era o stare de euforie, fiecare reacționa în felul său – unii plângeau, alții zâmbeau, sărutau icoanele, dar și pe noi.
Amenințările de dinaintea votului
Amenințările primite înainte de vot nu au clintit-o din hotărârea de a semna, povestește Scalnîi:
Personal. mi s-a spus să nu votez pentru că voi avea probleme atât eu, cât și familia mea. Mă sfătuiau să nu mă «ridic» împotriva URSS. Dar nu am ținut cont nici de aceste sfaturi, nici de amenințări, deoarece știam că Independența este aspirația poporului.
Cu puțin timp înainte de 27 august, Scalnîi s-a numărat printre cei 13 deputați care s-au întâlnit direct cu Mihail Gorbaciov, la Moscova:
I-am mai spus că la Comrat a fost citită telegrama pe care el a trimis-o. Gorbaciov foarte mirat se uita la subalternii săi prezenți la discuție, argument că nu știa de nicio telegramă. Unul dintre ei, Lukianov, zice: Dați-ne un document că nu ieșiți din componența URSS și Moscova garantează intregritatea teritorială a Moldovei…. I-am răspuns că am semnat deja Declarația de Suveranitate și nu puteam în niciun caz să o anulăm. El foarte supărat a zis: Veți avea trei Moldove… Atunci ne-am dat seama cine conducea și cine se făcea vinovat de situația tensionată din regiunea transnistreană și sudul Moldovei.
Constantin Taușanji: „Din 12 deputați găgăuzi, doar patru au semnat”
Constantin Taușanji, unul dintre cei 12 deputați de etnie găgăuză din primul Parlament, a povestitm, într-un interviu acordat Agenției Moldpres, cum a decurs votul din 27 august 1991 și de ce a semnat Declarația de Independență. Potrivit mărturiei sale, doar patru dintre cei 12 deputați găgăuzi au rămas până la capăt și au semnat documentul, ceilalți speriindu-se sau părăsind sala.
Taușanji a spus că, pentru el, votul pentru independență era legat direct de speranța obținerii unei autonomii pentru găgăuzi și de dezvoltarea limbii și culturii acestora. Peste trei decenii, el afirma, cu regret, că această așteptare nu s-a împlinit.
Din cei 12 deputați de etnie găgăuză, unii s-au speriat, alții au fugit din Parlament. Rămăsesem patru oameni, inclusiv eu și am semnat Declarația de Independență. […] Am spus atunci aceste cuvinte: Votând pentru Independența Republicii Moldova, eu votez pentru oferirea unei autonomii etniei găgăuze, pentru dezvoltarea limbii și culturii acestui popor.
Trei decenii mai târziu, Taușanji constata, în 2024, că speranța legată de autonomia găgăuză nu s-a împlinit așa cum și-o imaginase în ziua votului:
Cu regret, visele noastre nu s-au îndeplinit. Autonomia Găgăuză în forma sa clasică nu s-a produs. […] Astăzi, Găgăuzia este cotropită, cumpărată de provocatori, de niște oameni întâmplători.
Cu regret, noi nu am avut mentalitatea popoarelor baltice. […] istoria nu o face poporul, istoria o fac personalitățile. […] Alegerile atunci nu au fost pierdute de Mircea Snegur, alegerile au fost pierdute de poporul Republicii Moldova.
Vladimir Beșleagă: „Unirea va avea loc numaidecât”
Vladimir Beșleagă, scriitor și una dintre figurile Mișcării de Eliberare Națională încă din anii ’80, a vorbit, într-un interviu acordat revistei Natura, despre entuziasmul și speranțele care au însoțit desprinderea de Uniunea Sovietică, precum și despre ceea ce consideră a fi limitele procesului de independență.
Potrivit lui Beșleagă, Mișcarea de Renaștere Națională s-a concentrat în special pe simboluri identitare - limbă, alfabet și tricolor - în timp ce sistemul economic și politic moștenit din perioada sovietică a rămas în mare parte neschimbat.
Beșleagă a relatat și un episod mai puțin cunoscut, potrivit căruia Alexandru Moșanu ar fi mers la București pentru a discuta despre Unire cu Ion Iliescu, însă acesta ar fi refuzat întâlnirea. Totodată, fostul deputat a criticat decizia lui Mircea Snegur de a semna, câteva luni mai târziu, aderarea Republicii Moldova la CSI. În opinia sa, statul creat după proclamarea independenței nu are o bază economică, socială și politică solidă.
A fost o perioadă extraordinar de frumoasă, romantică, colorată de entuziasm […]. Așa ceva se întâmplă foarte rar în istoria unui popor - când intelectualitatea este una cu suflarea tuturor.
Până la votarea Declarației de Independență, la Moscova a avut loc acea încercare de lovitură de stat […]. Rămăseseră numai Valeriu Matei și prim-ministrul Valeriu Muravschi. […] Alexandru Moșanu a mers să se întâlnească cu Ion Iliescu […], cu care să pună la cale Unirea. Ion Iliescu n-a vrut să stea de vorbă.
Spre sfârșitul lui august 1991, […] Snegur a fost acela care a convins o bună parte dintre opozanți să semneze Declarația de Independență. Acesta este meritul lui. […] Nu vă amintiți ce a făcut Snegur la două luni […] după Declarația de Independență? A mers la Alma-Ata și a semnat aderarea Republicii Moldova la CSI.
Dar Unirea va avea loc numaidecât, pentru că statul Republica Moldova este unul falimentar, nu are bază nici economică, nici socială, nici politică. Este o făcătură.
Pe 27 august 1991, pe fondul prăbușirii Uniunii Sovietice și al eșecului puciului de la Moscova, Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență. Documentul a consacrat limba română ca limbă de stat și a afirmat suveranitatea țării asupra întregului său teritoriu, inclusiv asupra regiunii transnistrene. În acea zi, sute de mii de oameni s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru a susține actul istoric care marca nașterea Republicii Moldova ca stat independent.
