FCSB s-a descătușat în Cupa României

Cu evoluții oscilante în campionat, FCSB s-a descătușat în Cupa României. Trupa lui Marius Baciu a învins, scor 5-0, pe FC Argeș, la Mioveni, în prima etapă din faza grupelor.
David Miculescu a fost eroul primei reprize. Atacantul oaspeților a deschis scorul în minutul 30, din pasa lui Luca Stancu, iar peste încă 8 minute a marcat iarăși, de acestă dată din pasa lui Aymen Boutoutaou.
Atacantul algerian a înscris și el, dar după pauză, în minutul 69. Chiar și la 3-0, FCSB nu s-a oprit. Ce-i drept, jocul a devenit și mai ușor pentru "roș-albaștrii" după eliminarea lui Ianis Pîrvu în minutul 76. David Popa și Eddy Gnahore și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor și au dus scorul la 5-0.
La FC Argeș, internaționalul moldovean Vadim Rață a jucat toată repriza secundă.
"Aveam nevoie de o descătușare. Parcă am dat prea multe goluri. Au avut și ei o ocazie foarte mare la început. Noi am încercat să căutăm lucrurile cele mai simple." a declarat antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu.
În grupa D a Cupei României, Dinamo București a dispus de Sporting Liești, scor 4-1. Alexandru Musi a marcat 2 goluri pentru "câinii roșii", iar Cătălin Cîrjan și Oliver Hintsa câte unul.
În alte meciuri, UTA Arad a învins pe Minerul Lupeni cu 3-0, Corvinul Hunedoara - pe FC Botoșani cu 1-0, iar Csikszereda Miercurea Ciuc a dispus de Gloria Bistrița, scor 2-0.