Lua în fiecare lună câte 2.000 de lei din ajutorul unei mame cu trei copii, inclusiv unul cu dizabilitate: Asistentă socială din Chișinău, cercetată penal

O asistentă socială din Chișinău este cercetată penal pentru trafic de influență, fiind suspectată că ar fi extorcat lunar câte 2.000 de lei din indemnizația socială destinată unei mame cu trei copii, dintre care unul cu dizabilități.
Ofițerii și procurorii anticorupție au desfășurat, în dimineața zilei de 11 septembrie, percheziții la domiciliul asistentei sociale.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), banii erau ceruți sub pretextul că asistenta ar avea influență asupra membrilor comisiei de profil și ar putea să-i determine să asigure continuitatea acordării plății sociale către această familie.
Oamenii legii anunță că au ridicat mai multe probe în cadrul urmăririi penale și al măsurilor speciale de investigații.
Femeia este cercetată în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregului cerc de suspecți, inclusiv a eventualelor complici în comisia de resort.
CITIȚI ȘI: