Economic

Premierul Tofan, discuții cu agricultorii, la o zi după ce aceștia au amenințat cu proteste: „Avem nevoie de soluții sustenabile”

Guvernul încearcă să aplaneze conflictul cu agricultorii. După amenințarea cu noi proteste, inclusiv cu scoaterea tractoarelor pe drumuri, lansată pe 14 septembrie de Asociația „Forța Fermierilor”, premierul Vasile Tofan a discutat cu agricultorii despre necesitatea găsirii unui „echilibru”, prin care fermierii să fie susținuți, inclusiv creditați de bănci, iar controalele să fie reduse.

Fermierii au cerut, în cadrul discuțiilor cu premierul, extinderea mecanismelor de creditare pe termen lung, adaptate specificului agriculturii, precum și soluții pentru restructurarea datoriilor, inclusiv aspecte vizând executarea fidejusorilor, aplicarea unui moratoriu la executare și onorariile executorilor judecătorești.

În acest context, premierul Vasile Tofan a pledat pentru găsirea unui echilibru între nevoile de finanțare ale agricultorilor și interesele sistemului bancar.

„Trebuie să găsim un echilibru prin care băncile să fie interesate să crediteze agricultura, iar fermierii să aibă instrumentele necesare pentru a-și finanța activitatea și pentru a se proteja în perioadele mai complicate. Avem nevoie de soluții sustenabile, care să funcționeze atât pentru agricultori, cât și pentru sistemul financiar”, a declarat prim-ministrul.

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate măsuri de simplificare administrativă, printre care aplicarea principiului raportării „o singură dată” și facilitarea mecanismelor privind munca zilierilor. Premierul a reafirmat sprijinul Executivului pentru dereglementare, în vederea eliminării procedurilor birocratice inutile.

Referitor la nemulțumirile agricultorilor legate de controalele din teren, Vasile Tofan a dat asigurări că va cere instituțiilor subordonate Guvernului să se asigure că verificările sunt fondate și nu creează obstacole nejustificate activității agricole.

Discuțiile au vizat și rambursarea accizei la motorina folosită în agricultură – măsură susținută de Executiv, precum și optimizarea mecanismelor actuale de subvenționare a sectorului.

Subiectele care necesită modificări legislative sau soluții interinstituționale urmează să fie examinate în cadrul unor ședințe comune cu autoritățile responsabile. Totodată, dialogul cu reprezentanții fermierilor va continua în vederea transpunerii propunerilor în măsuri concrete.

Amintim că Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat, pe 14 septembrie, că agricultorii ar putea scoate din nou tractoarele în stradă dacă Parlamentul nu va renunța, la votul în a doua lectură a politicii fiscale, la majorarea TVA-ului pentru cereale și oleaginoase.

Organizația consideră această măsură discriminatorie prin comparație cu alte state europene, unde cota variază între 5% și 11%. Totodată, directorul executiv al asociației, Alexandru Slusari, a semnalat scumpirea motorinei cu 75% în perioada martie–septembrie și a cerut organizarea unor audieri parlamentare pe această temă, invocând riscuri la adresa securității alimentare, în condițiile în care cerealele ocupă o cotă majoritară din terenurile arabile ale țării.


Politica fiscală și vamală pentru anul 2027 a trecut de primul test legislativ în ședința Parlamentului din 10 septembrie, fiind adoptată în prima lectură după ore întregi de dezbateri și dispute cu opoziția. Documentul urmează să fie examinat în lectura a doua, interval în care deputații pot înainta amendamente.

Majoritatea prevederilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, cu excepția TVA-ului aplicat coletelor, care va fi valabil începând cu 1 octombrie 2026, precum și a cotei reduse pentru gazele naturale, ce va fi aplicată de la 1 aprilie 2027.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult