Republica Moldova, tot mai atractivă pentru turiștii străini: Numărul vizitatorilor a crescut cu 25%
Republica Moldova devine un punct de atracție pentru turiștii străini, dar și pentru cei din țară. Cel mai recent barometru mondial al turismului arată că în șase luni ale acestui an, numărul turiștilor străini a depășit cu 25 la sută pe cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Autoritățile spun că cifrele sunt determinate de experiențele autentice, locurile mai puțin aglomerate și oportunitatea de a descoperi cultura, gastronomia și vinurile moldovenești.


Slobozia Mare din raionul Cahul este cunoscută pentru că se află pe una dintre cele mai valoroase arii naturale din Republica Moldova, Rezervația „Prutul de Jos”, inclusă în rețeaua mondială UNESCO. Aici turismul rural a devenit o parte importantă în dezvoltarea localității, iar pensiunile se bucură atât de turiști străini cât și din țară.
„Foarte multe familii vin din Chișinău în căutarea a câteva ore sau zile liniștite în afara orașului și vizitează Beleu, locurile din împrejurime. Vin familiei din zonă mai mulți să se odihnească la sauna și ciubări și la foișorul de tip închis, să organizeze sărbători. Avem și de peste hotare, Germania, Belgia, Olanda”, povestește Veronica Secaș, proprietară pensiune.
„Astea sunt modele de afaceri dezvoltate în ultimii șase, șapte ani pe baza fondurilor europene prin faptul că noi dezvoltăm turistic. Deci este un sat care pulsează, care mustește și noi ne dorim să fim și mai mulți și să trăim frumos aici la noi acasă”, menționează Valentina Carastan, primarul satului Slobozia Mare.

Un alt exemplu este o vinărie de la Comrat cu o istorie de peste un secol, care a fost transformată într-un complex etno-turistic.
„Desigur, acum a devenit mai ușor să ne promovăm întreprinderea, iar numărul turiștilor a crescut, fără îndoială. Dar acest număr se înregistrează, mai mult în perioada de primăvară, vară. Dar fluxul de turiști a crescut, atât al moldovenilor, cât și al celor din străinătate. La noi vin foarte mulți polonezi, cehi, germani și români”, spune Tatiana Diitroglo, reprezentantă vinărie.

Interesul tot mai mare pentru turismul rural este susținut inclusiv de programele care încurajează cazarea în pensiunile din sate. Aici, turiștii combină cultura, gastronomia, vinificația și tradițiile locale.
„Avem o cultură bogată, avem un tezaur național cu care ne mântrim și odată descoperit noi înșine, întâi, aceste valori, le putem promova și putem să discutăm și să le povestim străinilor despre ele”, afirmă Ana Șandra, directoare interimară, Oficiul Național al Turismului.


Potrivit celui mai recent Barometru Mondial al Turismului, Republica Moldova înregistrează cea mai mare creștere a numărului de turiști din Europa în prima jumătate a acestui an. Prin comparație, Grecia și Irlanda au raportat creșteri de câte 15%, în timp ce, la nivel european, media este de 3 la sută.
CITIȚI ȘI: