Social

VIDEO | „S-au culcat pe burtă de spaimă”: Drona care a căzut și a explodat lângă Cernița a speriat localnicii

Colaj TRM
Sursa: Colaj TRM

Zgomot puternic și panică în satul Cernița, raionul Florești. Drona care a căzut și a explodat, în dimineața zilei de 24 septembrie, într-un lan de porumb din apropierea localității i-a determinat pe unii săteni să se adăpostească de teamă.

„Drone nu prea se aud aici, poate în părțile celelalte. Până azi nu am auzit. Am crezut că va cădea casa, dar ce să facem? Am ieșit afară. Aceștia care lucrează la fermă s-au culcat pe burtă de spaimă. Cineva zice că drona s-a pălit într-un nucar”, a povestit o familie din sat, pentru Moldova 1.

„Înainte ziceam că este politică, acum am văzut cu ochii mei”

O pensionară din Cernița spune că, inițial, a crezut că zgomotul pe care îl auzea venea de la un avion. Ulterior, bubuitura puternică a făcut-o să se gândească că ceva s-a întâmplat chiar în gospodărie.

„Eram la fată și am auzit 'mieunând' ceva și m-am gândit că este un avion. După care mi-am dat seama că avionul se aude mai tare. Numai am închis poarta la păsări și aud un trăsnet, m-am gândit că a buhnit ceva în ogradă. Deja când am ieșit în drum să vin acasă, lumea spunea că o dronă a căzut la noi, iar câțiva oameni porniseră să o caute. Nu este bine. Cum să nu ne speriem, dacă este de speriat”, ne-a spus femeia.

Incidentul a făcut-o să privească diferit informațiile despre dronele care au survolat ilegal spațiul R. Moldova și au ajuns în alte zone.

„Am nepot și nu vreau să-l ia la război. Înainte nu credeam când în alte părți cădeau drone, ziceam că este politică și iată acum am văzut cu ochii mei. Acum deja este clar că nu mai este politică. Am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat, cum se auzea de sus”, a adăugat localnica.

„Eu știu ce-i asta, că am fost în 1992 și n-aș vrea să mă mai duc”

Potrivit unui martor, explozia s-a produs în jurul orei 08:00. Deși a mers ulterior în zonă, bărbatul a găsit perimetrul deja asigurat și verificat de echipele de poliție și pompieri.

„Dimineața, pe la ora 8:00, am auzit cum a buhnit când am ieșit afară. Drona nu am văzut-o atunci, doar când m-am dus la fața locului. Acolo am văzut-o de la distanță pentru că era poliția, pompierii. Am văzut cum a fărâmat porumbul, a căzut într-un lan de porumb”, a relatat bărbatul pentru postul public de televiziune.

Localnicul spune că, în momentul exploziei, nu și-a imaginat că este vorba despre o dronă.

„Dimineața am ieșit afară, bătea vântul și am intrat în casă să mai stau un pic, mă uitam la televizor și am auzit trăsnind. Măi, oare ce s-a întâmplat, poate vântul a stricat vreo ușă sau la păsări ceva. Am ieșit afară și am văzut că totul este în ordine, deja pe urmă am auzit ce s-a întâmplat - că a căzut drona. (...) Inițial, nu m-am speriat, după ce am fost la fața locului m-am descurajat. S-a începe iar vreo revoluție din asta, cam nu-i de dorit. Eu știu ce-i asta, că am fost în 1992 și n-aș vrea să mă mai duc”, a spus bărbatul.

„Bine că pe deal, dar dacă cădea în mahala?”

Un alt bărbat întâlnit pe drumul din sat spune că zgomotul dronei i s-a părut asemănător cu cel produs de o drujbă.

Despre prăbușirea aparatului a aflat de la un consătean care a mers la locul unde a căzut drona.

„S-a auzit de parcă tăia o pilă cu o drujbă. Se zice că s-a învârtit de două ori, cumătrul acesta de aici a văzut-o și, când a buhnit odată, am crezut că ușa a fost deschisă și a bătut vântul. După ce s-a dus cumătrul, a văzut și mi-a zis că a buhnit o dronă. Eu, că doar am văzut-o, nu m-am speriat, dar este problematică situația. Dacă buhnea în casă sau aici în mahala? Bine că pe deal”, a spus localnicul.

Ministrul Nosatîi: „Aceste incidente nu mai pot fi tratate drept cazuri izolate”

În dimineața zilei de 24 septembrie, patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar două dintre acestea au explodat la sol - una la Cernița și alta în raionul Camenca din regiunea transnistreană.

Incidentele au determinat autoritățile să suspende zborurile în nordul R. Moldova, acestea fiind reluate la 07:46.

Drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului Gerbera, utilizat de Federația Rusă, și era dotată, în premieră, cu o cameră video, au stabilit experții Secției tehnico-explozive a Inspectoratului General al Poliției.

Federația Rusă continuă să sfideze securitatea națională a Republicii Moldova și să amenințe direct siguranța cetățenilor noștri. În aceste condiții, cei care încă se întreabă de ce trebuie să ne consolidăm capacitățile de apărare antiaeriană fie dau dovadă de iresponsabilitate față de viața oamenilor, fie sunt de partea agresorului. Aceste incidente nu mai pot fi tratate drept cazuri izolate. Ele reprezintă un pericol real pentru oameni și pentru securitatea țării noastre”, a comentat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Oficialul a adăugat că Armata Națională va continua să monitorizeze nonstop spațiul aerian și să întreprindă „toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și a teritoriului Republicii Moldova”.

„Atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei a ajuns din nou în Republica Moldova în această dimineață: patru drone rusești au încălcat spațiul nostru aerian, iar cel puțin una a explodat în nordul țării. Războiul purtat de Rusia pune în pericol întreaga Europă. Condamnăm acest război și suntem alături de Ucraina”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că R. Moldova discută cu România și Ucraina despre un eventual răspuns comun împotriva dronelor rusești.


Menționăm că, de la declanșarea războiului în Ucraina, Federația Rusă a încălcat de peste 80 de ori spațiul aerian al R. Moldova, incursiunile devenind tot mai frecvente în ultimele luni.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult