„Noaptea scrisă cu roșu”, spectacol documentar despre curaj și libertate, prezentat în scuarul Parlamentului

Numeroși oameni au asistat, vineri seară, în scuarul Parlamentului, la spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu”, în regia Luminiței Țâcu, care readuce în atenția publicului povestea a două tinere care au sfidat regimul totalitar sovietic și au lăsat, în noaptea de 1 octombrie 1970, peste 40 de lozinci în Chișinău.

Spectacolul, prezentat de actorii „Teatrului Fără Nume”, urmărește destinele Liliei Neagu și Asei Andruh și vorbește despre curajul de a gândi liber, rezistență și prețul libertății într-o perioadă în care prăbușirea Uniunii Sovietice părea de neimaginat.
La eveniment au fost prezente protagonistele spectacolului, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, deputați, oameni de cultură și artă, cadre didactice, tineri și publicul larg.
„Atâta modestie și putere în exemplul lor, care este o lecție pentru noi toți. Este esențial să ne cunoaștem trecutul și să ne construim viitorul în libertate și democrație. Am transformat scuarul Parlamentului, cumva plictisitor, într-un spațiu al frumosului, al teatrului, al concertelor”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a evidențiat, la rândul său, rolul spectacolului în reflectarea unei pagini importante din istoria recentă.
„Cu un joc impecabil al artiștilor, am avut ocazia să depănăm firele istoriei și să vedem o pagină tristă, dar povățuitoare, care ne învață să fim cetățeni adevărați”, a subliniat Dan Suruceanu.
„Noaptea scrisă cu roșu” prezintă povestea Liliei Neagu și Asei Andruh, două tinere care, în 1970, au recurs la o formă de protest împotriva regimului sovietic. În noaptea de 1 octombrie, acestea au lăsat peste 40 de lozinci în diferite locuri din Chișinău.

În semn de apreciere pentru contribuția la păstrarea și valorificarea memoriei istorice, promovarea valorilor democratice, a demnității și libertății, „Teatrului Fără Nume” i-a fost conferită Diploma Parlamentului Republicii Moldova de gradul I.
Evenimentul a încheiat seria activităților organizate de Parlament în luna septembrie cu ocazia Zilei internaționale a democrației. Totodată, spectacolul face parte dintr-o serie de activități dedicate comemorării unor momente tragice din istoria Republicii Moldova – 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste și 80 de ani de la declanșarea foametei organizate.

Prezentarea spectacolului urmărește păstrarea memoriei istorice și promovarea libertății, demnității umane și a valorilor democratice. Înțelegerea trecutului contribuie la conștientizarea valorii libertății și la construirea unei societăți în care drepturile și libertățile fundamentale sunt respectate, se menționează în comunicatul Legislativului.
Evenimentul a fost organizat de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și „Teatrul Fără Nume” al Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”. Accesul publicului a fost gratuit.

CITIȚI ȘI: